Atunci când vine vorba de oameni, putem spune că există un echilibru. Există persoane în viaţa noastră cărora le oferim aproape tot ce avem. Ne deschidem în faţa lor, le arătăm cine suntem noi şi care sunt visele noastre. Deşi nu ne-au dat nici un motiv, le-am acordat încrederea noastră. Într-un final… am ajuns să avem de suferit şi să ne dăm seama că am tot oferit, dar nu am primit. Şi totuşi, există şi o altă categorie de oameni în viaţa noastră, cei care apar în viaţa ta ca nişte îngeri, te pansează şi-ţi oferă tot ce au ei mai bun fără să aştepte nimic în schimb. Deşi tu îi îndepărtezi, ei stau fideli lângă tine şi sunt de neclintit când vine vorba să plece, deşi în acele momente nu eşti o persoană tocmai plăcută. Aceşti oameni apar în momentele potrivite, aparent întâmplător. Reuşesc ca într-un timp scurt, fără ca măcar să ne dăm seama, să ne vindece şi să ne şteargă lacrimile. Apoi, după ce ne-am revenit, dispar, fără să aştepte să le oferi măcar un zâmbet înapoi. Te gândeşti la ei ca la nişte trimişi de-a lui Dumnezeu, îngeri cu chip de oameni. Din păcate… sunt rari astfel de oameni. Din fericire am avut şi eu în viaţa mea câteva persoane de acest fel. Au apărut de nicăieri, mi-au oferit tot. Zâmbesc ori de câte ori îmi aduc aminte de ei. Pentru mine au fost şi sunt dovada vie că Dumnezeu ne iubeşte şi nu ne-a uitat. Pentru mine ei sunt ca o gură de aer proaspăt atunci când sunt prea intoxicată cu falsitatea celorlalţi. Numai că din păcate cel mai mult mă doare faptul că după ce ne-au ajutat, ei trebuie să plece. Nu ştiu unde se duc. Poate că la următoarea persoană. Poate că undeva unde un alt suflet rănit are nevoie de ajutor. Sau poate că pleacă pentru că magia nu poate să ţină pentru prea mult timp…
În momentul de faţă sunt într-o etapă a vieţii în care sunt pe punctul de a lua o decizie, aceea de a nu mai aştepta nimic de la oameni şi de a nu mai face din nimeni o persoană specială. Pur şi simplu să accept faptul că fiecare persoană este specială şi dacă a apărut în viaţa noastră, a apărut cu un anumit motiv. Nu mai trebuie să acordăm nimănui titlul de „cel mai” sau „cea mai” pentru că la un moment dat, vei fi nevoit să dezlipeşti eticheta de „cea mai” pe care ai pus-o pe cineva şi nu e un sentiment plăcut. Trebuie să încercăm ca în viaţă, uneori să avem şi noi chip de îngeri. Să binecuvântăm şi noi pe cineva, să atingem inima şi să oferim tot ce avem, fără să aşteptăm nici măcar o mulţumire. Să dăm. Pentru că atunci când dăm, primim. Să ne amintim că cei care ne-au făcut să înaintăm, să luptăm în viaţă şi să ne ridicăm au fost tocmai acei oameni de la care nu am avut nici o aşteptare. Am primit tot de la oamenii care pentru câteva momente şi-au lăsat condiţia de om deoparte şi s-au deghizat în îngeri.
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
8 Comments
Alex
oct. 29, 2012
Alina
oct. 30, 2012
Nico
oct. 29, 2012
Alina
oct. 30, 2012
River
oct. 31, 2012
River
oct. 31, 2012
Îngeri deghizaţi în oameni « Presa Locala
oct. 31, 2012
Sanyi
nov. 11, 2012