El este unul din artiştii care cel puţin o dată au scurs o lacrimă din ochii noştri. Prin versurile lui ne-am adus aminte de iubirile care ne-au marcat inima şi ne-a determinat să tânjim după o dragoste în care să putem cânta şi noi împreună cu Ovidiu Scridon, „mi-e dor de ochii tăi”. Haideţi să ascultăm acordurile melodiei care ne-a atins inima, să ne gândim cum „dorul acesta jalnic mă doboară” şi să citim interviul realizat cu Ovidiu.

Alina Ilioi:    Bună Ovidiu. Pentru că site-ul pentru care dai tu interviul se numeşte „Gânduri ascunse”, aş vrea să te întreb ce îţi imaginezi că poate însemna un gând ascuns şi dacă este sau nu bine să avem astfel de gânduri.

Ovidiu Scridon: Cele mai multe din gândurile noastre sunt ascunse. Nu!? De fapt noi suntem gândurile noastre. Depinde de noi s-avem gânduri bune, frumoase. Gândurile negre pot fi o povară chinuitoare.

A. I. : De zeci de ori am ascultat melodia ta „Mi-e dor”. Are în ea atâta încărcătură emoţională încât nu se poate să nu fie transmisă către ascultător! Tu ai scris versurile? Dacă da, în ce moment al vieţii tale?

O.S. : Mă bucur că-ţi place şi mă-ncântă că oamenii m-asociază cu acest cântec. „Mi-e dor…” este cântecul meu, scris acum mai bine de 20 de ani, într-un moment în care eram foarte îndrăgostit.

A.I.: La începutul anilor 90 tu ai compus melodia „Să plec”. Era o dorinţă de a ta de a pleca din România sau pur şi simplu te refereai la o evadare din tine?

O.S. : Majoritatea prietenilor mei din copilărie au plecat din ţară la-nceputul anilor `90, şi ne-ntâlnim acum în diverse colţuri ale lumii. Am simţit atunci că asta-i soluţia dar din fericire în timp am înţeles că nu-i singura. Din păcate acest cântec este în continuare „de sezon”.

A.I.: Crezi că în România, ţara noastră, se poate trăi frumos?

O.S.: Fără îndoială. Mie-mi place România. Şi depărtările m-au ajutat s-o preţuiesc. Am ocazia mai mereu când sunt în America să-mi fie dor de viaţa mea din România.

A.I. : Consideri că ceea ce ni se întâmplă în viaţă ne formează ca şi oameni?

O.S. : Sunt convins că fiecare întîmplare, fiecare interacţiune, fiecare gând îşi pune amprenta pe traiectoria noastră. De fapt, noi suntem mereu media tuturor deciziilor luate de-a lungul timpului.

A. I. : Tu ce crezi: mai degrabă să ne arătăm sentimentele sau e mai bine să le ascundem? Să fim transparenţi sau nu?

O.S. : Nu cred că există o regulă în sensul acesta. Personal, fac întotdeauna ceea ce simt. Uneori sunt foarte expansiv, alteori extrem de discret. Dacă sentimentele despre care spui se referă la o anume persoană, depinde câtă încredere îmi sugerează acea persoană.
Dar cred cu tărie că dacă vorbim despre dragoste, dragostea aceea, unică, egoismul nu-şi are sensul.

A. I. : Toate versurile tale au o profunzime aparte. Oare să fim noi, artiştii, cei care scriem, care cântăm, care putem să ne exprimăm sentimentele în acest mod, mai norocoşi?

O.S. : Cineva mi-a spus cândva ceva foarte frumos: „Dumnezeu se foloseşte de artişti, ca să dea oamenilor”. Aştept cu bucurie fiecare concert, fiecare întîlnire cu oamenii dornici să-şi deschidă inimile să primească din emoţiile cântecelor şi versurilor mele. Poate fi numit noroc; … sigur!

A.I. : Mai nou, în martie 2012, ai scris şi un volum de versuri „Portretul unui gând”, volum pe care din păcate încă nu am apucat să-l citesc sau să-l achiziţionez. De ce ar trebui ca oamenii să citească poezii?

O.S. : O să ţi-l fac cadou dacă-mi promiţi că vii la un concert. Cred că poezia poate fi o alternativă a bunului simţ la vremurile ciudate pe care le trăim. Şi oamenii au o mare sete de poezie. Cartea mea m-a ajutat să-nţeleg asta.

A.I. : Ca o ultimă întrebare, mai ştim noi să iubim cu adevărat?

O.S. : Nu pot vorbi în numele celorlalţi, dar în ce mă priveşte, mi-e foarte dor să iubesc cu toată fiinţa mea.