Îi cunoaştem cu toţii, ba chiar i-am întâlnit de multe ori, pentru că am avut „şansa” să ne fie judecători. Cei de care vorbesc eu, nu judecă într-un tribunal, nu au un ciocan în mână şi nici nu au făcut studiile de specialitate la care ne gândim noi. Nu, cei de care vorbesc eu, judecătorii noştri de profesie, au mereu fruntea încruntată, ochii batjocoritori şi gura spurcată. Judecătorii aceştia nu au concediu, pentru că nu obosesc niciodată. Ei sunt pregătiţi oricând, în orice condiţii, să-şi facă meseria. Spre deosebire de ceilalţi, ei nu judecă pentru că doresc să facă dreptate, ci pentru că simt că au DREPTUL să o facă. În cazul în care vrei să aduci o acuză unui om, te duci la ei pentru că ţin evidenţa oricărui lucru rău pe care l-a făcut acea persoană. Pentru câteva bârfe în schimb, veţi putea face schimb de informaţii.

      Dacă într-o sală de judecată primeşti graţiere sau muncă în folosul comunităţii, ai noştri nu sunt dispuşi să negocieze: moarte sau închisoare pe viaţă! În general îi recunoşti fie după degetul pe care-l ţin îndreptat spre tine, fie după acel „să-ţi spun eu de ce ţi s-a întâmplat aşa”. Astfel, după doar câteva întâlniri fulger, sunt capabili să-ţi spună de ce nu-ţi merg bine afacerile, de ce căsnicia ta scârţâie şi de ce ai avut accident cu maşina. Au talentul inconfudabil de a-ţi găsi greşelile şi erorile din viaţa ta, şi din viaţa celor de lângă tine. De faci greşeala să-i întrebi ce părere au despre un lucru, îţi vor găsi mai mult de trei defecte, şi toate din vina ta, bineînţeles. Sunt atât de buni la ceea ce fac, încât într-un minut sunt în stare să-ţi judece părul, hainele, ochii, maşina, felul tău de a fi şi de a vorbi. Vor face asta fără să clipească sau ca măcar să-şi tragă aer.

     De fiecare dată, nu se ştie cum, ajung să profeseze ca judecători, doar cei care-s mai buni decât tine, mai sfinţi, mai frumoşi, mai curaţi şi mai deştepţi. Sau cel puţin aşa susţin ei, prin afirmaţiile negative pe care le aduc la adresa ta. Dacă te văd fericit, îţi vor pune verdictul de ipocrit şi fals. Dacă te văd trist, vei primi verdictul că-ţi meriţi soarta. Ciudat este faptul că printr-o înţelegere tacită, sau un document semnat din priviri, aceşti judecători niciodată, dar niciodată, nu vor îndrepta degetul asupra lor sau asupra unuia din seminţia lor.

     Totuşi, de vrei să-i angajezi, trebuie să-ţi aduc la cunoştinţă faptul că simbria lor nu constă în bani. Se mulţumesc să-i laşi pe lângă viaţa ta nenorocită ca să-ţi plângă de milă cu o mutră plouată şi un zâmbet pervers. În unele cazuri, îi mulţumesc şi lacrimile sau tristeţea celui pe care tocmai i-a judecat. Satisfacţia de a şti că te-a atins în vre-un mod negativ şi ţi-a stricat ziua, le e plata cea mai binemeritată! Dacă vrei să li te alături, criteriile lor de selecţie sunt definitorii: trebuie nepărat să vezi răul în orice bine, să nu găseşti o scuză pentru nici un om sau comportament, şi să nu te laşi impresionat de faptele bune ale celor pe care trebuie să-i judeci. Şi neapărat, dar neapărat, trebuie să deţii calitatea de a fi cu zâmbetul pe buze atunci când emiţi judecăţi!

Imagine preluată de pe:  http://www.listal.com/