Câteodată este nevoie de o singură privire ca să se creeze o conexiune. Sau de-o vorbă, spusă la momentul potrivit. Aşa a început şi prietenia mea cu Mihai Dragomir. Cu o privire şi o vorbă. De aici până la o prietenie solidă nu a fost nevoie decât de un pas.

Mihai nu este genul de om obişnuit. Tipic. El este altfel. Şi chiar în această seară îi spuneam cuiva că a fi diferit nu înseamnă a fi greşit, ci înseamnă a fi altfel. Şi e bine să fii altfel, într-o lume plină de oameni care s-au pierdut printre tipare.

Ultima oară când m-am văzut cu el, am stat de vorbă mai mult de trei ore. Dumnezeu, sănătate, societate, dorinţe, idei, vise, lupte, sentimente. Toate subiectele posibile le-am dezbătut şi povestit pe rând, până când am plecat amândoi cu senzaţia că ne-am răcorit sufletul de focarul de infecţii spirituale şi sentimentale.

Deşi ar avea toate motivele să fie mândru, fiind un om de succes, eu nu am văzut la el această trăsătură. Nici nu avea cum, pentru că mândria nu se înţelege bine cu oamenii reali. Mândria se cuibăreşte de obicei în oamenii mici.

Astăzi este ziua acestui om special, care face Bucureştiul să pară mult mai primitor şi mai prietenos. Aura, soţia lui şi prietena mea, i-a organizat o petrecere surpriză, la care regret că nu am putut să fiu prezentă. Dar am fost, cu gândul. În schimb, sper ca acest articol surpriză să compenseze lipsa mea de acolo.

Mihai, nu ştiu tu cum mă vezi, dar eu una sunt mândră că te cunosc. Eşti un om cu sufletul mai mare decât mărimea obişnuită, şi mai inimos decât normalul. Eşti dur la exterior, şi sensibil la inimă. Eşti o perlă valoroasă într-o carcasă puternică.

La mulţi ani, om deosebit!