„Eu eram cea care încet, încet, mă târam plină de răni spre distrugere. Spre un drum fără întoarcere. Dar nu mă poate condamna nimeni pentru ceea ce devin. De ce ar condamna cineva rănile unui războinic? A cuiva care a îndrăznit să ia viaţa în mâini şi să o scape? Cu ce drept, noi, oamenii, tăiem şi aruncăm cu pietre în cel care este un supravieţuitor? În schimbul ornării lui cu medalii pentru reuşita pe care a avut-o, încercăm să-i luăm ultima suflare, de parcă distrugerea celui de lângă noi ar fi o satisfacţie personală sadică. Dacă e aşa, cu ce suntem mai presus faţă de demoni? Fapul că noi credem în Dumnezeu? Şi demonii cred.”
Susţinem că suntem fiinţe superioare, că deţinem cunoştinţa supremă şi adevărul absolut. Aşa să fie? Pentru că uneori mie mi se pare mai demn un câine, decât un om. Câinile măcar are bunul simţ să latre înainte să muşte. În schimb, omul… se apropie tip-til şi te-a şi muşcat răspândindu-ţi veninul spurcat. „
Oricum, cine ar putea înţelege o fiinţă solitară? O fiinţă care şi-a spălat şi bandajat rănile singură, care a militat în permanenţă pentru dreptate? Nu, nu. Îmi voi păstra şi de acum încolo masca de femeie rece şi calculată, care nu-şi poate permite nici o greşeală.
Eram conştientă că trebuie să fac un drum lung şi obositor ca să-mi recapăt identitatea. Numai că parcă nu eram pregătită pentru aşa o luptă. Am învăţat că nu trebuie să ne arătăm slăbiciunile oamenilor pentru că dacă ar afla că eşti slab, te-ar dărâma. Fără să ezite. Te-ar face sclavul dorinţelor lor. Astfel, trebuie să părem puternici chiar dacă nu suntem. „
Fragmente preluate din cartea care urmează să fie publicată
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
10 Comments
Ionuţ Rusu
iun. 13, 2014
Amy
iun. 14, 2014
Alina
sept. 27, 2014
OHILY
iun. 14, 2014
Alina
sept. 27, 2014
Denni
iun. 17, 2014
Alina
sept. 27, 2014
Daniela
aug. 31, 2014
Alina
sept. 27, 2014
haber
sept. 02, 2014