Azi am găsit, din întâmplare, o ciocolată în noptiera de la capul patului. Uitasem că am lăsat-o acolo. Ciudată mai sunt! Uit unde mi-am pus cheile, uit ora la care am stabilită o întâlnire, uit să mănânc, uit să sun. Uit aproape tot, mai puţin pe tine! Nu aş putea, să te pun şi pe tine într-o noptieră şi să uit că te-am lăsat acolo? Să te găsesc peste săptămâni, luni şi să reacţionez cum am reacţionat la ciocolată? Să zâmbesc, să o iau, să o gust şi să-mi dau seama că nu mi-e poftă. Că nu o mai vreau.
Nu mă înţelege greşit, faptul că ai făcut parte din viaţa mea este unul din cele mai bune lucruri. Dar, la fel ca şi ciocolata, ai început să mi te pui pe şolduri şi pe abdomen. Iar eu vreau să fiu sănătoasă. Trupeşte, sufleteşte, emoţional. Şi cu tine, acolo în mintea mea, nu pot să fiu.
Ciocolata îmi strică pofta de mâncare, iar tu îmi strici pofta de viaţă. De-a iubi, mai departe. Gata, am stabilit că ne vedem fiecare de drumul lui, de ce dar, nu te duci în sertarul tău? Mi-ai arătat că viaţa e dulce, acum, te rog mult, lasă-mă să simt un alt fel de dulce. Nu pot fi dependentă de gustul tău. E nociv.
Aşadar, pun înapoi ciocolata în sertar, şi încerc să te pun şi pe tine. Să stai acolo, da?
Fotografie preluată de pe: www.deviantart.com
5 Comments
Laura
apr. 29, 2015
ingeralb
apr. 30, 2015
Alina
mai 06, 2015
sufletdefluturas
mai 21, 2015
R
iun. 10, 2015