Sunt genul de femeie care chiar nu se îmbracă provocator, care are grijă ca ţinuta ei să fie decentă şi de bun-simţ. Nu merg pe stradă dând din fund, nu întorc capul după fluierături şi încerc ca atunci când primesc câte un comentariu indecent făcut la adresa mea, să ignor şi să merg mai departe.
Din adolescenţă mi s-a spus să am grijă pe stradă. Să fiu conştientă că sunt pericole în jurul meu. De multe ori a trebuit să îngheţ eu de ruşine la cuvintele porcoase pe care le-am auzit din gura unor scursuri de oameni. Şi nu, nu le-am cerut şi nici provocat eu!
Din fericire, experienţele mele neplăcute s-au limitat la apeluri anonime în toiul nopţii, mesaje ciudate şi urmărită de 2 ori, pentru câteva străzi. Însă nu toate femeile au avut parte de norocul meu. Dacă putem să-i spunem aşa, pentru că hărţuirea poate fi numită în multe feluri, numai noroc nu.
Cu siguranţă am auzit de multe ori cazuri în care femeile au fost abuzate, violate şi mai ştiu eu ce, şi oamenii au spus că şi-au căutat-o, sau au cerut-o. Serios? Şi chiar dacă ar fi aşa, asta justifică comportamentul barbar şi animalic al abuzatorului?
Să înţeleg că atunci când ne provoacă cineva sau se joacă cu nervii noştri, iar noi îl ucidem, suntem absolviţi de orice vină pentru că, ei bine, şi-a cerut-o? Să fim serioşi, cred că fiecare dintre noi, măcar o dată pe lună, în diferite domenii, ne-o cerem.
Cunosc 3 fete care au fost violate. Una din ele nici până în ziua de astăzi nu şi-a refăcut viaţa, alta umblă de la psihiatru la psihiatru iar cealaltă a reuşit de bine de rău să-şi întemeieze o familie. Acestor femei li s-a luat dreptul la o viaţă normală, pentru că unuia, i s-a părut la un moment dat, că ele şi-o cer. Sau poate că pur şi simplu a simţit că e dreptul lui să ia ce nu i se dă. Şi pentru el, Nu a însemnat Da!
Iată declaraţiile unei femei care a fost violată cu 8 ani în urmă. A trecut o viaţă, am putea spune. Ar fi trebuit deja să treacă peste, alţii ar spune. De parcă violul este o pată pe care o poţi scoate cu înălbitor, şi merge mai departe…
„Gândurile intruzive nu îmi dau pace. Apar în anumite momente ale zilei, chiar şi când sunt prinsă în diferite activităţi şi nu le pot controla. În ultima perioadă numărul lor s-a diminuat considerabil, însă constituie tot timpul baza unei proaste dispoziţii, care mai apoi îmi determină apariţia unei serii de sentimente şi gânduri negative. Uneori mă simt copleşită de tot ceea ce mi se întâmplă, chiar şi depăşită de situaţie. Îmi pierd încrederea în mine, de cele mai multe ori mă desconsider chiar dacă nu am nici un argument plauzibil care să îmi susţină afirmaţia.”
Nu pot să nu mă gândesc la fata din Vaslui, fără să-mi imaginez prin ce trece. De cât timp, câte luni, câţi ani va fi nevoie ca ea să poată să îşi şteargă din memorie toată întâmplarea. Dacă o să poată să facă vreodată asta… Însă ce să-i faci, şi-a cerut-o, după cum spun consătenii ei.
Şi cei 7 huligani conduşi de capul de jos nu de cel de sus, că altfel nu o pot spune, şi-au cerut-o. Şi-au cerut multe, oh da! Însă se pare că au primit ceva ce nu meritau: libertate.
Susţin campania #NUinseamnaNU şi vreau să trăim într-o lume mai bună!
Fotografie preluată de pe: http://skomoroch.deviantart.com/
9 Comments
Despre șapte, Văleni și viol. | Fără titlu
iul. 19, 2015
Cum să spui nimic despre ceva și să ai și cititori pentru asta! | Fără titlu
iul. 20, 2015
arakelian
iul. 21, 2015
Alina
iul. 21, 2015
George
iul. 22, 2015
NEI
iul. 22, 2015
Alina
iul. 23, 2015
valy
iul. 24, 2015
NuinseamnaNu
sept. 25, 2015