Mi-e dor. Mi-e dor de ziua în care toţi vom zâmbi şi ne vom şterge lacrimile. Mi-e dor de ziua aceea în care nu trebuie să ne uităm în jur, suspicioşi, aşteptând să vină cineva de la spate şi să ne pună piedică. Mi-e dor de acea clipă în care nu să ne mai sfâşiem inimile unii altora. Oh, cât de dor îmi este să ascult ceva, ca mai apoi să ştiu sigur că e adevăr… fără să mă mai întreb dacă şi de această dată sunt minţită. Cât de mult vreau să nu mai călcăm în picioare persoane, să nu mai judecăm şi să nu mai pervertim ce e curat. Mi-e dor de clipa în care nu voi mai vedea nici o femeie abuzată, cu rănile deschise şi alergând de colo-n colo crezând că ea e de vină. Că cel ce-a profitat de ea, a făcut-o pentru că merita. Îmi doresc să vină acea clipă în care să nu mai văd copilaşi murdari, folosiţi în scopuri perverse şi răpindu-li-se copilăria inocentă. Mi-e dor să putem zburda, să putem alerga liniştiţi şi să iubim. Să iubim fără să mai facem jocurile noastre, ca să mai vedem câţi „peşti” putem să prindem în undiţă. Mi-e dor de ziua în care nu vom mai putea zâmbi fals, iar pe faţa noastră să apară adevăratele sentimente pe care le nutrim pentru persoana cu care ne întâlnim. Să vă văd atunci!
Eu una m-am săturat să tot umblu cu un ochi în faţă şi cu unul în spate. Vreau să trăiesc! Vreau să pot să mă uit în ochii tăi fără să mă întreb când urmează să-ţi văd spatele. Vreau să nu mai aud cuvinte urâte şi să nu ne mai chinuim să arătăm bine pentru alţii. Ar trebui să arătăm bine pentru noi. Vreau să am puterea să închid o uşă atunci când simt că a sosit momentul să o închid. Vreau înţelepciunea de a face deciziile potrivite, iar mai apoi vreau să am puterea necesară să mă corectez când nu le-am luat pe cele potrivite. Vreau să pot ierta şi să plec mai departe, fără să rămân cu o cicatrice în inimă. Vreau ca să am în faţa mea fiecare persoană din trecutul meu, persoană care m-a rănit, ca să pot face un interviu. Vreau să ştiu de ce. Nu mai vreau să alergăm de colo-n colo ca să câştigăm bani, ca mai apoi să-i cheltuim pe nişte lucruri trecătoare şi care ne secătuiesc sufletul. Vreau ca cineva să-mi culeagă lacrimile într-un borcan, ca mai apoi să le pot da celor ce nu au. Vreau ca zâmbetul meu să poată vindeca. Vreau eu să fiu eu, fără să fiu influenţată de cei din jur.
Mi-e dor de acea zi. Mi-e tare dor de ziua în care cu picioarele goale mă voi putea plimba prin nisipul fierbinate, iar valurile mării să-mi răcorească din când în când picioarele. Mi-e dor să pot scrie din nou liber, fără nici o constrângere, cu frica în inimă de gândurile celorlalţi. Vreau şi mi-e dor ca noi toţi, să fim autentici. Să nu mai copiem. Şi să iubim. Ţie nu ţi-e dor?
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
11 Comments
DeviceBox
iul. 02, 2012
Alina
iul. 03, 2012
Alex
iul. 02, 2012
Alina
iul. 03, 2012
Marin G
iul. 02, 2012
Alina
iul. 03, 2012
River
iul. 03, 2012
Alina
iul. 03, 2012
Cristina
iul. 06, 2012
andrei
iul. 09, 2012
Mi-e dor de ziua în care nu vom mai putea zâmbi fals « Presa Locala
iul. 10, 2012