Sunt momente în care, când nu mă gândesc la noi, încep să tremur de frică. Şi crede-mă, frica e o nenorocită care îţi paralizează întregul corp, prinzându-te cu cleştii ei lungi ai îndoielii, încolăcindu-se în jurul tău ca un şarpe veninos, pregătit să-ţi şoptească vorbe dulci la auz, dar amare la gust.
Mi-e frică fără tine. De când te-am descoperit, am simţit cum piesa lipsă a puzzle-ului a fost găsită. Cum fiecare lucru a început să capete sens, şi cum, cu tine nimic nu e imposibil. Am simţit că TU eşti cel pe care-l pot lua de mână, fără să-mi fie teamă că am făcut alegerea greşită.
Apoi, mi-e frică să nu-ţi dau viaţa peste cap. Să nu fiu cea care aduce furtuna după ea, fără să-ţi dea un colac de salvare. Pentru că, să fim sinceri, nu am apărut în inima ta în momentul tocmai potrivit. Nu ştiu dacă eu am întârziat, sau tu te-ai grăbit, dar am simţit că trebuie să reparăm nesincronizarea asta a noastră, prin sinceritate şi comunicare. Şi atunci când mi-e frică să nu te fac să suferi, înghit în sec, îmi fac curaj şi ies de pe uşa noastră.
Dar, după ce mă îndepărtez puţin, mi-e frică de tine fără mine. Îţi mai spun uneori că nu ţi-s dragă, dar… ştiu cât însemn pentru tine. Şi-atunci, cum aş putea să plec eu, crezând că absenţa mea ar rezolva lucrurile? Unde-ai mai văzut plantă fără rădăcină, peşti fără apă, stele fără cer, care să şi supravieţuiască pe termen lung?
Şi-atunci mă întorc. Şi te strâng tare, nemaivrând să-ţi dau drumul. Dar mi-e frică să stau, mi-e frică să plec, mi-e frică fără tine. Singurul moment în care nu mi-e frică, e atunci când sunt cu tine.
Mi-e frică pentru că vreau să fac ce e mai bine pentru tine. Să stau, să plec?
5 Comments
avc
mai 01, 2014
avc
mai 01, 2014
avc
mai 03, 2014
elena
nov. 14, 2014
Stefana
apr. 08, 2015