Ne mor tinerii, pe bănci, în timp ce noi ne luptăm pentru putere. Ne mor tinerii, și nu numai, în timp ce punem sau nu punem cravată. Ne stau tinerii cu ochii pe ceas, părânduli-se că timpul stă pe loc, plictisit fiind și cel din față.

Ne mor tinerii căsătoriți, neavând la cine apela pentru un sfat, pentru o sugestie, seniorii fiind prea ocupați cu lustruirea scaunului și a amvonului. Mor căsniciile tinerilor pentru că atunci când spun că au probleme, sunt ori ignorați, ori mustrați că trebuie să se pocăiască mai mult.

Ne mor tinerii în biserici pentru că și așa întreaga biserică e plină de bisericuțe în care nu ești invitat decât dacă ai bilet de VIP sau ești băiatul/fata cuiva. Pleacă acolo unde sunt primiți cu brațele deschise și cu zâmbetul pe buze. Pleacă unde se simt acceptați și aparținători. Pleacă pentru că deși ani la rândul au intrat pe aceeași ușă, nimeni nu le-a întins o mână de prietenie.

Ascundem mizeria sub covor pentru că nu vrem ca cei ”din lume” să știe că sunt probleme și în biserici. Ori, din păcate, oricât am ascunde această mizerie, ea iese la suprafață când avem de-a face cu cei ”din lume”. Nu le dăm banii la timp, nu ne respectăm cuvântul, nu restituim împrumuturile, nu suntem pașnici. Știu, peste tot e așa. Da, fiecare pădure își are uscăturile ei. Dar privind în oglindă, putem noi să-l vedem pe Hristos acolo ca făcând parte din ființa noastră?

Cu ojă sau fără ojă. Cu batic, fără batic sau cu colț. Vopsit sau nevopsit. Cu televizor în casă sau fără televizor. Discuții care durează de la o generație la alta, judecată pe care o aplicăm și astăzi cu asprime, când dacă am privi în jurul nostru, am realiza că vremurile s-au schimbat și problema cea mare nu este dacă trebuie ojă sau nu trebuie, ci tinerii se luptă acum cu atracții de același sex, pornografie, jocuri de noroc și așa mai departe, probleme pe care nu le prea abordăm pentru că sunt rușinoase. Ciudat, nu ni se pare rușinos să discutăm de 30 de ani aceeași problemă și să nu ajungem la un numitor comun, dar ni se pare rușinos să vorbim despre ceva cu care se luptă generația de astăzi.

Ne pleacă tinerii din biserici pentru că avem și oameni buni, duhovnicești, dar de multe ori sunt puși la colț pentru că ne fac să ne simțim inconfortabil în propria piele.

Când s-a cerut ajutorul pastorului plătit și i s-a explicat gravitatea situației, și-a scos carnețelul și a programat pentru luna viitoare pentru că în rest, are cursuri de limbă. Ori până luna viitoare îți poate muri sufletul. Omul suferind nu are nevoie de programări, are nevoie de rugăciuni și sprijin!

Când un tânăr s-a abătut de la cale, i s-a strigat de pe partea cealaltă a trotuarului că va fi pus deoparte că face biserica de rușine. Ori păcătosul are nevoie de o îmbrățișare și de post, nu de buletine de membru.

Ne mor tinerii și noi stăm încă și socotim când e rândul nostru la predică.