Se plimba prin zăpada înaltă. În spatele ei rămâneau doi paşi imprimaţi în covorul alb imaculat. I se păru că vede ceva sclipind în zare. Ceva o atrăgea. Un chip. Începu să alerge. Nu simţea crivăţul de iarnă, nu simţi când fularul îi alunecă de la gât în zăpada albă. Continuă să alerge. Tot mai tare, mai tare… până când se opri. Era foarte obosită. Gâfâia. Respiraţia ei era alertă. Încercă să mai facă un pas, încă unul… îşi strânse mâinile pe lângă corp încercând să se încălzească. Simţea că e obosită…. ştia că e obosită. Îşi târâia picioarele. Unul şi apoi cel de-al doilea. Unul, iar cel de-al doilea… ridică privirea. Văzu din nou acea strălucire care o atrăgea. Parcă prinse putere. Ca hipnotizată începu să-i sclipeasca privirea şi să alerge, uitându-se în zare… spre acea strălucire. Dar pe drumul ei auzea strigăte. Deodată mâini apărură de nicăieri şi începură să tragă de ea. Erau reci ca gheaţa şi când o atingeau, lăsau pe ea o amprentă. O mână o prinse mai puternic şi trase de ea. Dar ea, s-a scuturat şi doar paltonul a mai rămas în acea mână. Fata privea în jur derutată, cu groază chiar. Dar nu se opri. Păşi prin zăpadă cum putu mai departe. Picioarele începură să-i îngheţe, gâtul să o doară şi faţa să o usture. Dar mai avea puţin. Încă puţin. Se împiedică. Simţi ceva cald pe faţă. Puse mâna şi apoi o aduse în faţa ochilor. Era roşu. Întinsă pe jos, sângele picura în stropi calzi şi reci pe zăpadă. Cu ultima sforţare, privi în sus. Atunci văzu lucrul cel mai frumos şi mai strălucitor din lume.A plătit un preţ, dar s-a meritat. Zâmbi mulţumită. Dinţii îi erau roşii…. la fel şi zăpada. Încet, încet… se cufundă în neantul cel mai adânc şi mai alb cu putinţă. La suprafaţă, tot ce rămase erau câteva picături roşii şi calde…
imagine preluată de pe: www.deviantart.com
6 Comments
Scurte de Duminica #42 « ☺ Crok's Blog™
dec. 05, 2009
capsunika
dec. 05, 2009
avramizza
dec. 06, 2009
capshunik
dec. 06, 2009
Geanina Codita
dec. 06, 2009
LittleCaty
dec. 07, 2009