– Ştii, tu ai o problemă, dacă-i putem spune aşa. Eşti sufletistă, ştiu, am înţeles. Vrei să-i ajuţi pe ceilalţi, şi asta am înţeles. Dar tu nu vezi că de multe ori îi salvezi pe alţii, pierzându-te pe tine?

– Da… dar asta am făcut şi cu tine. Şi nu te bucuri?

– Nu. Nu mă bucur pentru că mă doare să văd cum te iroseşti în alţii. Cum orice om normal, când ar vedea un semn care anunţă pericolul, fuge! În schimb, tu fugi spre el. Eşti nebună, serios! Te pui în pericol pentru un om care de cele mai multe ori, nici măcar nu vrea să fie salvat. Lasă-l. Lasă-l să fie în indiferenţa lui. Lasă-l în ignoranţa lui. Lasă-l să se mintă că e fericit. Lasă-l să-şi spună că e bine. De ce, spune-mi tu, de ce ţii neapărat să-l culegi de jos şi să-i deschizi ochii? Lasă-l, măi, aşa, şi fugi şi tu măcar o dată în direcţia opusă, ca orice om normal!

– Ai uitat că mi-ai spus de atâtea ori că sunt o ciudată? De ce-mi ceri să fiu normală, când ştii că asta nu stă în atribuţiile unei ciudate?

– Mă sperii. Ai în ochii ăia mari ai tăi ceva care mă bagă în sperieţi. Parcă mă poţi citi până în adâncul sufletului, şi mi-e jenă că o să vezi ce nenorocit sunt. Dar asta e altă discuţie. Nu am venit ca să vorbim de noi. Am venit să-ţi spun să o iei la fugă. Te rog, măcar de data asta, fugi!

– Crezi că eu nu-mi spun asta? Crezi că eu nu-mi repet câteodată „fugi, fugi, fugi”? Şi când încep să dau din picioare crezând că o iau înspre direcţia opusă, mă trezesc că merg spre…

– Băi, ăsta e unul din lucrurile care m-au făcut să te iubesc. Dar tu nu înţelegi că e un preţ prea scump pentru tine? Am văzut în cazul meu… Cum te-am distrus, cum te-am făcut să plângi de atâtea ori, de-mi venea să dau cu capul de pereţi. Cum meritam să pleci şi să nu te mai întorci.

– Nu spune asta.

– Uite, exact despre ce vorbesc! În loc să pleci, te uitai în ochii mei, cu ochii ăia mari şi inocenţi ai tăi şi-mi spuneai că mă ierţi. Asta era mai greu de suportat decât ar fi fost dacă plecai. Un înger nu poate să stea lângă un demon, înţelegi asta?

– Un demon nu ar vrea să salveze îngerii.

– Phhh… tu şi cuvintele tale. Mereu mă faci să nu mai ştiu ce să spun. În fine. Te rog eu mult, să fugi. Du-te şi lasă-l în pace. Nu e datoria ta să salvezi pe nimeni. Şi-a asumat să trăiască viaţa asta? Şi-a asumat-o.

– N-ar fi păcat să plec?

– Oare nu e păcat să te pierzi, salvându-i pe alţii? Pe tine cine te mai salvează?

– Dumnezeu…

Fotografie preluată de pe: www.deviantart.com