Privesc în jurul meu şi observ lume care se zbate. Se zbate într-o agonie neagră pentru că pur şi simplu nu mai pot aştepta. Nu mai au răbdarea necesară ca să aştepte la coadă, să aştepte după autobuz sau să aştepte să se facă verde la semafor. Stau şi bat din picior, uitându-se pe gemuleţul de la cuptorul cu microunde şi numără secundele. Nu mai putem aştepta ca bătrânii noştri părinţi să-şi termine frazele pentru că le spun prea rar. Nu avem răbdare să le explicăm noua tehnologie pentru că îi considerăm prea înceţi. Nu vrem să aşteptăm după dragostea adevărată pentru că e prea dureroasă şi lungă aşteptarea.
Ni se pare prea mult o oră ca să se gătească o mâncare, prea încet spală maşina de spălat, vrem automobile care să meargă cu viteză cât mai mare şi avioane cu cât mai puţine escale. Citim doar titlurile cărţilor şi panourile publicitare. Nu mai avem răbdare să scriem corect, aşa că scriem prescurtat şi cu tot felul de ”neologisme” infecte: sh, tz, k. Unde vom ajunge?
Eu m-am hotărât. Nu mă mai satur să aştept. De ce să trăiesc în secolul vitezei, pe când pot savura fiecare moment şi clipă? De ce să mă neliniştesc că autobuzul a întârziat 5 minute? Pot privi lumea, pot analiza comportamentul lor. De ce să mă supăr că aştept la rând la casă? Pot să leg o conversaţie cu lume necunoscută. De ce să mă plâng că aştept după persoana potrivită? Nu. Nu am să mă satur de acum să aştept. Oricât va trebui să renunţ la alte lucruri pentru că aştept, voi renunţa. Da. Am să aştept.
5 Comments
Mihai Likar
dec. 03, 2010
cineva
dec. 03, 2010
Andrei Petraru
dec. 03, 2010
Mihai
dec. 05, 2010
dany_elias
dec. 22, 2010