Atunci când ai ocazia să sfâşii şi să rupi, când poţi să iei şi să răneşti, alege să nu o faci. 

Alege să mângâi, să pui piesa într-un puzzle, nu să o iei. Să fii esenţa dintr-un câmp de maci.

Când eşti tentat să ţipi, să urli şi să strigi, mai stai o clipă. Fă linişte în suflet. Taci.

Viaţa-i scurtă, oamenii mor repede, florile se ofilesc, amintirile pălesc.

Când pumnii-i strângi în al răzbunării gând, când sângele îţi fierbe şi-ţi pulsează-n vene,

Respiră. Omul stăpân pe sine este ca o cetate întărită, în care prădătorii nu intr-alene.

Priveşte în sus, nu în jos. Lasă mizeria acolo unde trebuie să fie. Priveşte, dar nu printre gene.

Aminteşte-ţi că uneori orbii văd realitatea mai bine decât noi, cei care vedem.

Când pe gât îţi alunecă gustul amar al dezamăgirii şi-al înfrângerii, nu înghiţi, dar nici nu scuipa.

Aşteaptă. Ai să vezi că atunci când te aştepţi mai puţin, atunci când simţi că nu mai poţi, va veni clipa.

Lasă viaţa să-şi urmeze cursul, nu mai încerca să controlezi tot. Acceptă că uneori, pur şi simplu nu poţi anticipa.

Învaţă să faci diferenţa între real şi fals, între ce simţi acum, ce trăieşti, ce eşti… ce gândeşti.

Realizează că acum totul e exact aşa cum trebuie să fie, chiar dacă nu ţi se pare.

Încetează să mai lupţi, să construieşti vise deşarte şi s-aştepţi ceva ce nu mai apare.

Câteodată ai să vezi că e mai bine ca tu să stai în genunchi, când toţi ceilalţi stau în picioare.

Nu mai defini viaţa. Trăieşte-o. Nu mai aştepta momentul potrivit. Creează-l.