Diverse

Nu spunem adio niciodată

Nu de puţine ori răsfoim albumul cu amintiri, dăm de câte o fotografie, zâmbim uşor şi spunem: „Da, îmi amintesc de acest moment”. Mai apoi, cu fotografia în mână şi cu privirea pierdută în zare, delurăm momente. Momente în care am fost fericiţi sau…trişti. Momente care au rămas impregnate. Uşor, o lacrimă cristalină ne apare în colţul ochiului şi-şi face drum către obraz. Suntem oameni şi timpul trece. Şi uneori trece atât de repede încât parcă nu-l mai simţim. Ştim doar că avem o fotografie veche între degetele tremurânde şi o amintire de care nu vom reuşi să scăpăm niciodată. Trecem mai departe la următoarea fotografie şi în ea se află o persoană pe care cândva am iubit-o. Sau cu care am împărţit trăiri şi sentimente. Ceva parcă tresare în interiorul nostru şi privirea se transformă în contemplare. Oare oamenii nu înţeleg că niciodată nu ne putem spune adio cu adevărat? Şi cum ai putea să spui adio, cum ai putea să negi existenţa unei persoane, când ştii bine că în interiorul tău, inima ta şi amintirea ta mereu va rămâne? Mereu va face parte din trecutul tău iar asta nu poţi schimba. De ce să ne minţin singuri că nu e aşa? Pentru că devine mai uşor? Să fim sinceri, cu toţii, din când în când, ne aşezăm, luăm albumul cu amintiri şi fotografii în mână şi-l răsfoim. Îl răsfoim cu dor, cu nostalgie şi cu mirosul zilei de ieri bine împregnat în el.

Să recunoşti că ai o slăbiciune e greu. Să recunoşti că încă te mai gândeşti la ce nu ar trebui să te gândeşti, e aproape imposibil. Să stai faţă în faţă cu timpul şi să recunoşti că nu te afectează, ar fi prostesc. Şi totuşi facem asta. Ne autoinducem o stare de nepăsare, afişăm o atitudine ignorantă şi zâmbim mult şi uneori fals. Şi asta pentru că ne e ruşine să recunoaştem că păstrăm un album, adânc ascuns, al amintirilor, în inima noastră. Ne e ruşine să afirmăm că nu am spus niciodată adio cu adevărat şi că avem slăbiciuni. Ne e ruşine că şi noi, uneori, cu o fotografie îngălbenită de timp în mână, am spus şoptit: „Da, îmi aduc aminte de aceste clipe”. Şi de ce să fie aşa? Nu suntem oameni ai trecutului. Nu, nu. E o diferenţă între a trăi în trecut şi a păstra în suflet anumite momente. Data viitoare când vei zâmbi la vederea unei fotografii pentru că ţi-a adus aminte de clipe frumoase petrecute împreună cu cineva, nu-ţi reţine zâmbetul. Îndrăzneşte! Realizează că nu spui adio niciodată. Nu spui adio, pentru că a spune adio, înseamnă a şterge cu buretele tot ce a însemnat cineva pentru tine, fiecare moment şi clipă plăcută şi fiecare amintire. TOT, ai înţeles? Nu o parte, nu un sfert, nu o bucăţică. Totul. Eu nu spun niciodată adio. Tu?

Citeste si:

Diverse

Sunt oameni care fug de ei

Sunt oameni care atât de repede fug de ei înșiși, încât în drumul lor răstoarnă și alți oameni. Îi răstoarnă ca pe n...

Diverse

Diana Gadola: ”Te obișnuiești cu boala și cu oboseala”

Diana Gadola: Am 33 de ani și până la ora actuală am făcut suficient de multe alegeri proaste încât să ajung pe la diverș...

8 Comments

  • avatar image

    Beny

    oct. 08, 2011

    Reply

    Cineva spunea: "nu privi prea mult in trecut pentru ca s-ar putea sa crezi ca acela e drumul inainte", dar totodata.. nu privi nici prea putin in urma pentru ca doar asa poti intr-adevar sa mergi inainte. Mult iubitul "echilibru" :) Doamne'ajuta! Ps: frumoase ganduri dezvaluite. Multumim!

  • avatar image

    C Bojan

    oct. 09, 2011

    Reply

    Foarte real, foarte adevărat și mai ales scris bine!

  • avatar image

    dorel103

    oct. 10, 2011

    Reply

    La un anumit moment de grea cumpana al vietii m-am straduit si aproape reusisem sa spun adio.... dupa un timp insa am constatat ca nu mi-au mai ramas decat amintirile si am invatat sa traiesc cu ele mirat peste masura cand am constatat ca nu s-au sters de tot atunci cand mi-am dorit... nu traiesc in trecut dar mi-am adus trecutul in prezent si il voi lua cu mine in viitor pentru ca doar atat mi-a mai ramas... amintiri, amintiri...

  • avatar image

    horia

    oct. 10, 2011

    Reply

    defapt cam asta este adevarul despre sensul vietii . traim si murim - asta e. cine stie sa traiasca frumos, atunci va avea si o viata frumoasa. oricum fara sentimente viata e un mare rahat

  • avatar image

    mirela

    nov. 07, 2011

    Reply

    Am mai spus-o si o repet ... sunt atatea trairi de care fiecare dintre noi a avut parte insa prea putini le recunoastem ..... eu una ma regasesc integral in aceste randuri ..... la fel simt si eu chiar daca nu am taria sa recunosc deschis acest lucru ... Felicitari, inger cu nume de Alina!

    • avatar image

      Alina Ilioi

      nov. 07, 2011

      Reply

      Mulţumesc foarte mult Mirela:)

  • avatar image

    Dek

    mart. 23, 2012

    Reply

    citind aceste rânduri nu pot să nu-mi amintesc de câte ori nu am oftat, răscolind prin cutia de amintiri. poze, scrisori, clame de păr şi diverse mlucruri ce le-am adunat ca amintiri...da, amintirile sunt făcute să trezeascăacel offf mare în suflet, uneori însoţit erde zâmbete, alteori de lacrimi....toate pe rând....

    • avatar image

      Alina

      mart. 24, 2012

      Reply

      Nu uita totuşi că este bine uneori să laşi unele lucruri şi persoane îm trecut...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.