Valurile înspumate se loveau de doc.
Pe pod, o fată cu mâinile întinse sta pe loc.
Striga în depărtare plângând şi suspinând:
”Oare până când, spune-mi, până când?!”
Dar ca răspuns, primi aceeaşi întrebare…
Ecoul răsuna repetat din zare-n zare.
Marea, deveni şi mai zbuciumată
O îndemna să sară pe biata fată.
O lacrimă de-a ei curse în apa învolburată.
Pe loc, apa fu oprită şi calmată.
Cerul se însenină, vântul încetă să bată.
”Până când… vei fi a Mea. Toată!”
6 Comments
Alex Mazilu
nov. 08, 2009
Doru D. ILIOI-Denver,CO
nov. 08, 2009
vasi
nov. 08, 2009
Inka
nov. 08, 2009
simplulgand
nov. 08, 2009
avramizza
nov. 09, 2009