Tot mai mulţi tineri se luptă cu lumea drogurilor. Anturajul, situaţia familială şi eşecurile sentimentale îi împing spre lumea neagră din care puţini ies fără cicatrici. Nu este o lume presărată doar cu ’’praf’’ alb, ci este o lume care merge mână în mână cu prostituţia, traficul şi cu armele. Centrele de dezintoxicare sunt pline, dependenţi victorioşi puţini. Fiecare îşi promite că e ’’pentru ultima dată’’, ca mai apoi să ia din nou în mână blestematul ac. Şi mai puţini sunt acei care recunosc că sunt dependenţi şi că au nevoie de ajutor. Dintr-o lume ascunsă şi plină de negare, oare se mai poate ieşi?
În suflet
Este o zi obişnuită de vară. Miros de ploaie caldă domneşte în aer. Vântul adie uşor şi o poartă scârţâie în depărtare. Spre mine se îndreaptă o fată cu părul lung. Are pe ea o rochie din bumbac şi în picioare o pereche de cizme din gumă. La gât îi atârnă un şal aşezat neglijent. Se apropie şi se uită la mine cu ochii ei mari, inocenţi. ’’Eu sunt Anca’’, spune ea cu o voce dulce. Sunt năucită. Fata asta are o frumuseţe angelică!
-Anca, eşti pregătită să discutăm azi? rostesc apăsat.
Ea dă din cap uşor. Zâmbeşte trist. Cine ar putea bănui că în spatele acestei fiinţe fragile se ascunde un mister?
Înapoi în trecut
Închid ochii şi în faţa mea se derulează o altă întâlnire. De data aceasta, de mine se apropie o fată sleită de puteri, cu cearcăne mari şi neîngrijită. Pe ea are aruncat un capot şi părul îi este ciufulit. Începe să ţipe că nu mai poate. ’’Vreau. Vreau drog’’ strigă ea cu ultimile puteri. E acolo la o clinică de dezintoxicare. Vrea să se lase. Dar ’’nu pot. E ca şi cum cineva îmi ţine o pernă peste faţă şi nu pot să respir. Şi eu vreau să respir. Vreau aer’’, povesteşte fata tristă din faţa mea. Lacrimile curg şiroaie pe obraji. ’’Ajută-mă’’, se uită ea la mine rugător. O încurajez. Nu ştiu cât reuşesc. În spatele măştii negre bănuiesc că se află o fată care cândva era frumoasă. ’’Eu, eu nu sunt aşa’’ plânge ea deznădăjduită. Se ridică de pe scaun şi-şi îndreaptă spatele apăsat de poveri. Se uită lung la mine, cu ochii mari, dar şterşi din cauza drogurilor. ’’Apropo, sunt Anca’’ îmi zice ea înainte să plece.
Deschid ochii. A reuşit. Privesc acum la fata ce stă în faţa mea. Vioaie, zâmbitoare şi puternică. A luptat. A câştigat. Da, e Anca.
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
1 Comment
Popa Alin Daniel
iun. 19, 2015