A început să simtă din ce în ce mai mult că nu-şi găseşte locul. Oriunde ar fi mers, cu oricine ar fi stat, parcă nu era să fie acolo. Simţea că oriunde s-ar fi oprit era acasă şi totuşi nu acasă. Mereu avea un sentiment puternic pe care nu-l putea descrie, dar care i-a tulburat de multe ori somnul.

     Câteodată privea cu jind către fetele de aceeaşi vârstă cu ea, care aveau ca şi singură preocupare întreţinerea lor fizică şi competiţia în relaţii. Să nu înţelegeţi greşit, nu-şi dorea să fie ca ele. Ci pur şi simplu ar fi vrut ca pentru câteva momente să nu mai fie identificată drept cea mult prea matură pentru vârsta ei. Ce-i drept, s-a „maimuţărit” câteodată, străduindu-se să se întoarcă în vremurile pe când era doar un copil, şi atunci preocupat de alte lucruri de care un copil ar fi în mod normal. Dar, chiar şi în timpul acestei alintări proprii, acestei copilării, simţea că nu e ea. Că oricât s-ar strădui să nu se mai simtă ciudat, din ce în ce mai intens era sentimentul. Da, au fost perioade în care nu simţea acel ceva în interiorul ei, dar erau scurte şi trecătoare. În rest, rămânea aceeaşi. Ea, singură. Ea, cu senzaţia că ceva trebuie şi urmează să se întâmple. Nu ar putea să spună ce…nici măcar nu are idee. Dar ştie că trăieşte în aşeptare. O aşteptare care uneori o ţine trează nopţile. Are momente în care simte nevoia acută de a sta de vorbă cu cineva. Profund, nu superficial. De a-i spune ce crede, ce simte, ce trăieşte. Numai că acele clipe trec fără să fie împlinite pentru că nu ştie nici măcar o persoană în viaţă la care ar apela pentru astfel de discuţii. Oricine ar fi, ştie că ori nu ar înţelege, ar judeca sau ar lua totul mult prea uşor. În cuvinte este greutate. Nu pot fi luate uşor.

    Pentru o clipă a avut totuşi impresia că este înţeleasă. S-a bucurat ca un copil în ziua de Crăciun. După o perioadă a descoperit că s-a înşelat. Nu a fost nici înţeleasă şi pentru că era aşa complicată, nici nu s-au mai obosit să descifreze ce este în sufletul ei. Odată, un bătrân i-a spus că pe ea o vede mai degrabă singură, decât cu cineva. Aceste vorbe i-au adus un fior pe şira spinării. S-a străduit să fie ca celelalte. Să fie interesată de ce sunt şi ele interesate. Nu prea au fost rezultate. Nu reuşea pentru o perioadă mai lungă să fie ceea ce poate oamenii credeau că ar trebui să fie. Să nu ne înşelăm. Nouă oamenilor ne place ca mereu să avem ceva de judecat. Prin urmare, a ales să nu-i mai asculte. Şi ce dacă? Oricât ar înfricoşa-o gândul de a rămâne singură într-o lume în care totul vine la grămadă, îşi va asuma riscul. Riscul de a fi ea, de a încerca să descopere de ce simte ce simte şi cu ce scop e diferită. Până atunci…

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com