A apărut din senin în viaţa ei, aşa, pe nesimţite. Spre deosebire de ceilalţi, a fost printre singurii oameni care nu au cerut nimic. Nici timp, nici bani, nici suport, nici înţelegere. Nimic. Probabil a înţeles de la început că ea a început să devină tot mai secătuită din cauza oamenilor care au venit şi au tot luat. Nu a început nici să vorbească numai de el, de viaţa lui sau de probleme. Şi de această dată, şi-a dat seama că ea zilnic întâlneşte persoane care zilnic vorbesc doar de ele, ca la sfârşit, să arunce un „şi tu cum mai eşti?” neaşteptând un răspuns sincer, ci acel „bine”. Nu o deranjează deloc că face asta, că trebuie să asculte povestea fiecăruia. Din contră, se bucură să poată face asta. Numai că de această dată a fost surprinsă când în primele conversaţii a trebuit să vorbească de ea, de cum se simte şi cum e cu sănătatea. La început nu povestea prea multe, pentru că nu era obişnuită ca cineva să stea şi să asculte problemele şi cugetările ei.
Într-un mod ciudat a făcut un obicei din a-i scrie zilnic, chiar şi numai un „bună”, ştiind că aduce un zâmbet pe buzele ei. Brusc, se trezea zâmbind pe stradă, la o întâlnire sau în timp ce-şi bea cafeaua. Dacă toată ziua era asaltată de oameni care aveau nevoie de o favoare, care vroiau ajutor şi uitau să spună un „mulţumesc”, seara ştia că acolo era cineva care nu avea nevoie de nimic din toate aceste lucruri. Ştia că era cineva care nu avea intenţii ascunse, ci, după cum spunea, „vreau doar să nu uiţi să zâmbeşti astăzi”. Încetul cu încetul a devenit obiceiul lor de a-şi scrie unul altuia cum le-a fost ziua. Era momentul lor în care lăsau deoparte problemele, munca, ceilalţi oameni, şi respirau liniştiţi pentru câteva clipe. El înţelegea. Simţea chiar şi din acele simple cuvinte „sunt ok” că ceva nu e în regulă, chiar dacă era la mii de kilometri depărtare. Înţelegea mai multe decât o făcea cineva la 1 m distanţă. Ea nu vroia nimic de la el, el nu vroia nimic de la ea. Doar îşi aminteau unul altuia că a vorbi suflet cu suflet, e mult mai bine decât ţineau minte. Aici nu era vorba de îndrăgostit, pentru că nu era cazul la ei. Era vorba doar de doi oameni care vorbeau aceeaşi limbă. A sufletului.
Iată cum apare din când în când câte un om care-ţi aminteşe că e în regulă uneori să laşi garda jos, care îţi dă putere să duci la capăt lupta pe care ai început-o şi că atunci când tu asculţi 10 oameni, el vine să te asculte pe tine de 10 ori. Vine şi-ţi dă o gură de aer proaspăt, deşi poate că nici nu ştie că a făcut asta. Mulţumesc!
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
4 Comments
Alex
iun. 27, 2013
sorin69
iun. 27, 2013
eugen
iun. 27, 2013
Iulia
ian. 14, 2014