Pe măsură ce trece timpul din viața mea, devin tot mai conștientă de tot ceea ce înseamnă femeie. Dacă înainte eram o susținătoare a drepturilor femeii, a libertății acesteia și a respectării ei, în acest moment, după ce am ajuns să experimentez și alte roluri în calitate de femei, pot să afirm că privesc cu admirație spre fiecare femeie care are curajul să-și asume viața și statuturile ei.

Când spun femeie, trebuie să înțelegem că sunt două mari categorii în care se împarte aceasta: cele care iau viața în mâini și o tratează cu seriozitate, și cele care preferă să ridice din umeri, să scuture din gene și să aștepte să li se ofere și facă. Să nu fiu înțeleasă greșit, am un soi de admirație și pentru ultima categorie, deoarece consider că ai nevoie de o doză bună de ignorare și nebăgare în seamă a tot ceea ce ți se adresează, spune și transmite, și o doză bună de determinare ca să mergi înainte știindu-ți țelul, acela de a o duce bine, fără să-ți pese de o sumedenie de factori cu care noi, astealalte, ne batem capul. Spuneam că sunt două categorii. Ei bine, cea de-a doua categorie, în care mă regăsesc și eu (câteodată regret asta), este cu femei care zi de zi au de luptat cu viața, care sunt conștiente de tot ce se întâmplă în jurul lor, care se frămână și agită pentru fiecare acțiune și vorbă, care doresc dreptate și respect, care câștigă cu sudoarea frunții, care își cresc singure copiii (fără bonă, fără ajutorul bunicilor, fără fără), care nu zâmbesc când nu e de zâmbit doar ca să obțină ceva, care mai deviază de la drum pentru că uneori sunt extrem de extenuate. Mă repet, nu vreau să fiu înțeleasă greșit, nu condamn nici una din cele două categorii, am respect pentru ambele deoarece e nevoie de ambiție și determinare ca să fii într-un fel. Ba chiar uneori mă întreb cum ar fi fost să fac parte din prima categorie, poate fiindu-mi viața mai simplă și ușoară.

Așadar, mă regăsesc uneori privind lung spre o femeie sau alta, gândindu-mă prin ce trece oare, ce obstacole are de depășit, câte ore a dormit noaptea trecută, cu câte gânduri se luptă, câte sentimente sunt frânte și înăbușite, câte lacrimi au curs din ochii ei, câtă oboseală este acumulată și totuși ignorată pentru că o astfel de femeie nu are timp de odihnă. Privesc spre mama, care a născut 12 copii, a crescut zece și a înmormântat doi. Când eram copil nici o secundă nu mă gândeam cum poate femeia asta să aibă atâta răbdare și bunătate! Acum mă gândesc aproape în fiecare zi. Privesc către o cunoștință care crește copii, merge la muncă, are grijă de toate treburile casnice și în același timp se luptă cu un soț infidel. Cum să ai putere să mergi înainte, să te trezești dimineața, să zâmbești copiilor tăi, să câștigi pâinea cea de toate zilele și în același timp să ai inima plină de lacrimi și de dezamăgire? Privesc către ea și tare mă mai minunez și mai că îmi vine să mă înclin în fața ei de câte ori o văd! Privesc către altă femeie care și-a asumat rolul de femeie singură, și-a împachetat lucrurile și a mers de una singură să călătorească, să filmeze și să scrie despre ceea ce vede. Nu, nu are nici un sponsor, ci în același timp și lucrează online! Privesc spre femeile care își cresc singure copiii, și îmi aduc aminte de nopțile mele nedormite în care atunci când lua soțul copilul câte o oră ca eu să mă pot odihni, simțeam că sunt în rai. Lor cine le ia copilul ca să poată pune un pic capul pe pernă? Privesc către femeile care aleg să lupte singure, care muncesc fiecare bănuț al lor, deși într-un minut ar putea avea totul la picioare, doar acceptând ”avansuri”.

Respect, respect, respect! Dragi femei, prea puțin vi se spune cât de minunate sunteți! Prea puțin vi se aduce aminte că sunteți speciale, deosebite și enorm de puternice! Prea puțin sunteți apreciate la adevărata voastră valoare!

Dragi bărbați, măcar pentru un minut încercați să vă puneți în pantofii unei astfel de femei. Ai unei femei care are de luptat cu dublul standard al societății, ai unei femei care simte mult, care a fost creată să fie gingașă, dar e nevoită de multe ori să lupte cu viața. Care a fost creată să i se spună vorbe frumoase și să fie un vas mai slab, însă în schimb de multe ori aude cuvinte dure și e tratată ca un vas din tinichea aruncat ca să facă zgomot. Măcar pentru un minut, închideți ochii și imaginați-vă cum e să vă puneți viitorul, speranța, viața în mâna unuia dintre voi, ca mai apoi viitorul ei să fie tratat ca nesemnificativ și pe locul doi. Vă place să fiți slujiți, iubiți, admirați, apreciați, alintați, îngrijiți, nu-i așa? Gândiți-vă că nouă femeilor, ne place și mai mult asta, însă majoritatea primim mult mai puțin. Așa, acum că v-ați pus un minut în pantofii unei femei, nu uitați că voi ați stat doar pentru un minut în ei, apoi ați înapoiat locul…

Imagine preluată de pe: https://ro.pinterest.com/pin/570972058993024040/