Sunt momente în viaţă când eşti tentat să renunţi şi să spui că nu mai vrei să vezi şi să auzi de oameni. Pur şi simplu au avut loc o serie de întâmplări în viaţa ta care te-au determinat să-ţi pierzi speranţa în omenie. Atunci te închizi în tine şi decizi că nu vei mai lăsa pe nimeni înăuntru. Nu pentru că tu eşti mai strălucit, ci pentru că îţi ajung deja propriile probleme şi defecte. Şi tocmai atunci când nu vrei să mai vezi şi să mai auzi de nimeni, de nicăieri apare cineva. Apare o persoană care îţi zâmbeşte şi nu cere nimic de la tine, vrea doar să-ţi ofere. Indiferent că e femeie sau bărbat, se comportă cu tine cu o blândeţe şi o căldură cum de mult nu ai mai întâlnit. Nu aşteaptă ca ceilalţi să îi oferi bucăţi mari din tine, să îi oferi lucruri materiale sau sufleteşti. Nu, tot ce doreşte este să o laşi să fie în viaţa ta. Să-ţi poată oferi acel zâmbet dezinteresat. Şi chiar dacă tu ai deja ridicat un zid, o fortăreaţă, acea persoană se aşează răbdătoare la intrare şi aşteaptă.
Îţi oferă liniştea, apoi, de cele mai multe ori, la fel cum a apărut de senin, tot aşa şi dispare. Deşi nu ştie, poate că ţi-a salvat sufletul în momentul în care a decis să-ţi ofere o bucăţică din ea. A fost un înger. Te-a salvat de la o decizie drastică de a rupe legătura cu omenirea, de a-ţi pierde speranţa şi de a renunţa la orice urmă de încredere. Tot ce a trebuit să facă, a fost să-ţi zâmbească dezinteresat şi să stea lângă tine fără să aştepte nimic. Pe mine, de multe ori, o astfel de persoană m-a salvat. M-a salvat din dezamăgirea pe care o aveam, greaţa pe care o simţeam în urma fiecărui om parşiv şi din decizia mea de a rupe orice legătură de apropiere cu cei din jur. În clipele în care simţeam că nu mai există urmă de omenie pe lume, apărea lângă mine cineva, din senin, se uita în ochii mei şi-mi dădea încredere. Îmi oferea din nou speranţă. Apoi mă învăţa iar cum să le zâmbesc celorlalţi, cum să-i iert chiar dacă aproape m-au ucis şi cum să trec mai departe. După ce făcea toate acestea, dispărea. Des am fost dezamăgită pentru că un astfel de înger, o astfel de persoană dispărea din viaţa mea după ce vedea că sunt bine. M-am tot întrebat de ce oare pleca. Apoi am realizat. Am realizat că dacă ar fi stat mai mult decât ar fi trebuit, şi acea persoană la rândul ei mi-ar fi jupuit sufletul şi mi-ar fi distrus încrederea. Prin urmare a stat atât cât a considerat că a fost nevoie, apoi s-a retras ca nu cumva dintr-un înger să devină demon.
De aceea mulţumesc. Mulţumesc acum pentru că mai există câte un om, e drept, unul la un milion cred, care alege să fie o binecuvântare, care alege ca pentru o perioadă să facă datoria unui înger. Tu, omule, cel care te dedici altora, cel care oferi fără să aştepţi nimic în schimb, să ştii că de multe ori ai salvat suflete, ba chiar vieţi. Ai reaprins flacăra din sufletul care abia de mai fumega şi ne-ai luat de mână şi ne-ai repoziţionat. Nu am cuvinte să pot să îţi spun cât de recunoscători îţi suntem. Ai ales să fii omul din umbră, omul care nu are nevoie de public ca să facă bine. Ai apărut la momentul potrivit şi ai plecat atunci când ai fost siguri că ne laşi pe mâini şi pe picioare bune.
7 Comments
Adi
mart. 12, 2013
Alina
mart. 12, 2013
Adi
mart. 13, 2013
Alina
iun. 01, 2013
Octavian
iun. 04, 2013
Alina
iun. 06, 2013
Octavian
iun. 06, 2013