Nerabdare. Momente de deznadejde. O inima care se lupta sa fie buna, dar raul parca alearga dupa ea. Barfa. Resentimente. Amaraciune. Uneori mandrie. Alteori prea jos. Nu sunt perfecta. Ma lupt sa fiu buna. Nu tot timpul imi iese. Cateodata imi da si cu minus.

Omeneste, as putea sa spun ca am motivele mele ca sa fiu asa. Dumnezeieste, nu am nici un motiv. Absolut nici unul. Dumnezeu ar trebui sa-mi fie suficient. Pana la urma, El e fericirea. Si totusi, parca in unele clipe nu e asa. Am nevoi. Pe care mi le creez singura sau mi le creaza societatea. Niste nevoi care-mi par relevante si necesare pentru traiul de zi cu zi. Insa, privite prin ochii Dumnezeului meu, sunt niste nevoi de care ma umfla rasul cand imi dau seama ca las sa ma afecteze lipsa lor.

Sunt un bot de om care mai are momente cand se comporta de parca e Universul. Dar are si momente cand are impresia ca nu valoreaza nici cat un fir de iarba. Asta pentru ca las oamenii sa-mi stabileasca valoarea mea. Si nimeni nu ar trebui sa decida cat valorez. Nici macar eu. Doar Dumnezeu.

Sunt imperfecta. Insa Tu ma perfectionezi in fiecare zi. Si azi… vreau sa-mi iau un moment de liniste in care sa-ti multumesc. Pentru ca esti, Iisuse. Pentru ca ma iubesti. Pentru ca te iubesc.

De-am intelege ca noua nu ne e dat sa traim omeneste, ci Dumnezeieste!