Nu pot să cobor pleoapele. Nu pot, pentru că de câte ori închid ochii, în faţa lor îmi apare imaginea ta. Şi-atunci… buzele încep să-mi tremure. Mi-ai spus că ţi-ai pierdut motivaţia. Asta m-a durut cel mai mult. Tu, care erai atât de pasionat? Tu, care nu aveai nevoie de nimic altceva decât de un loc în care să poţi să-ţi arăţi talentul? Motivaţia am fost eu, ai spus. În acest caz, doar în braţele mele o vei găsi. În zadar o cauţi în altă parte…
Vrei să-ţi recapeţi zâmbetul. Ai uitat că zâmbetul tău e schiţa inimii mele? Şi că ochii mei îţi poartă chipul? Aşadar, dacă tu cauţi zâmbetul pe care l-ai avut de când m-ai cunoscut pe mine, nu poţi să-l găseşti decât la mine-n inimă…
Am uitat să-ţi spun, când am intrat în viaţa ta, că eu nu mai plec din inimile oamenilor. Îmi place să rămân acolo, măcar ca amintire, dacă nu ca locatar. Obişnuieşte-te cu asta. Cu mine acolo.
Uită-te în oglindă. Vezi? Chipul tău a luat forma chipului meu. Pentru că iubirea dintre doi face un întreg. Cu timpul, poţi observa că-ncepem să purtăm acelaşi zâmbet.
Se spune că după ce iubeşti, devii alt om. Aşa că nu-l mai căuta pe cel vechi în tine. A plecat.
Ţi-aş reda. Dacă aş putea ţi-aş reda zâmbetul. Fericirea. Pacea. Liniştea. Motivaţia. Dar tu le-ai transformat pe acestea în mine. M-ai făcut zâmbetul tău. Fericirea ta. Pacea ta. Liniştea ta. Motivaţia ta.
Poate de asta m-ai îngropat pe mine în tine.
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
5 Comments
Marian Bîclea
mart. 27, 2014
Alina
mart. 27, 2014
inanimat
mart. 29, 2014
Alina
apr. 07, 2014
Doar eu
oct. 24, 2014