Trist cum persoanele care ar trebui să ne mângâie şi să ne susţină, de multe ori ne trădează. Şi ne trădează în cel mai rău mod cu putinţă. Ne spulberă încrederea în noi înşine atât de rău, încât cu greu mai poate fi refăcută. E trist cum exact oamenii care ne-au dat viaţă, ne distrug viaţa. Şi mai trist este atunci când nu îndrăzneşti să acţionezi şi te consideri pe tine vinovat, deşi eşti victima. Puţine, chiar rare, sunt cazurile în care dintre sutele de copii abuzaţi, îndrăznesc să protesteze şi să schimbe ceva.Dar, oricât de curajoşi ar fi, oricât de mult ajutor ar primi, mereu va rămâne în mintea lor faptul că cine trebuia să-i ridice, i-a dărâmat.
Am să vă spun povestea ei. Haideţi să-i spunem ”Clara”, un nume fals, din motive personale. Clara este o fată frumoasă, cu părul negru ca abanosul şi ochii negri ca murele. Ea este din oraşul X. De câteva luni, este singură într-un oraş mare şi aglomerat: Bucureşti. A fugit de acasă, are 20 de ani şi se luptă să trăiască pe cont propriu. Fără părinţi, fără alte probleme. Cu o maturitate înainte de vreme, ea ne spune povestea vieţii ei: ”Tata avea obiceiul să mă bată, să mă ţină închisă în casă şi să controleze totul. Aşa că, într-o zi am hotărât că este de ajuns. Am fugit. Am evadat. M-am salvat”. Plecată departe, este nevoită să se lovească de o realitate crudă şi anume că: ”Preţul libertăţii îl plătesc arzând în iad. Cel puţin ultimele două luni au fost infernale. Şi încă presimt că nu s-au sfârşit…”
Mama ei? Ea nu a îndrăznit să intervină. Doar a păstrat codul dureros al tăcerii, privind cum fiica ei se zbate între agonie şi deznădejde. ”Mă bătea şi când eram mai mică. Singura diferenţă de atunci şi de acum, este că atunci îmi aducea şi o ciocolată o dată cu bătaia, în loc de scuză” spune Clara amintindu-şi de vremurile când eram mai mici. Încă de pe când era copil şi până acum, a păstrat şi ea codul dureros al tăcerii, la fel ca şi mama ei. Dar, a ajuns. A deschis ochii şi a îndrăznit să spună NU. Cu inima cât un purice, am întrebat-o dacă a fost abuzată şi sexual. Răspunsul ei a venit rapid: ”Nu. Ar fi fost culmea. Deşi, avea momente când mă atingea indiscret. Foarte dese momentele…dar mai departe nu a mers”. Am răsuflat uşurată.Dacă au încercat să o aducă înapoi acasă? ”M-au ameninţat că sună la poliţie şi că mă acuză de părăsire de domiciliu şi furt…”
În ciuda atâtor obstacole şi a maturizării înainte de vreme, cu o uşoară frică de necunoscut, se încurajează singură: ”O să fie bine într-un final. Ştiu asta. Doar că, de asemenea, mai ştiu şi că trebuie să lupt din greu.” Ea a fost un copil abuzat şi a îndrăznit ca la un moment dat să spună NU. Dar oare câţi dintre sutele sau miile de fiinţe abuzate îndrăznesc să protesteze? Nu fi indiferent la ce se întâmplă în jurul tău…
Imagine preluată de pe: www.jenichiriac.ro
24 Comments
Silviu Firulete
feb. 03, 2011
Alina
feb. 03, 2011
Cladya
feb. 03, 2011
Alina
feb. 03, 2011
GIANI
feb. 03, 2011
Alina
feb. 03, 2011
GIANI
feb. 03, 2011
Alina
feb. 04, 2011
GIANI
feb. 06, 2011
Alina
feb. 07, 2011
tarascu adrian emil
feb. 04, 2011
Daniel Nicoara
feb. 04, 2011
Ionuț
feb. 07, 2011
Alina Ilioi
feb. 08, 2011
Ionuț
feb. 08, 2011
Alina Ilioi
feb. 08, 2011
Diana
feb. 09, 2011
Alina Ilioi
feb. 09, 2011
Diana
feb. 09, 2011
Diana
feb. 09, 2011
Alex
feb. 09, 2011
sfaturi utile
feb. 14, 2011
Alina Ilioi
feb. 14, 2011
Extrem.de.Simplu
iun. 01, 2018