M-am gândit să scriu timp de 7 zile ce mi se întâmplă. Asta nu pentru că nepărat v-ar interesa, dar aş vrea ca împreună să intrăm într-un proiect. Care e acela? Ca la sfârşitul zilei să luăm în mână un pix şi o foaie, sau să deschidem un document word şi să scriem acolo tot ce ni s-a întâmplat, ce am gândit şi ce ne-a impresionat. De ce? Pentru că uneori nu realizăm cât de minunată e viaţa noastră, sau cât de goală este, decât atunci când vedem scris. A sosit momentul să ne analizăm. Aşadar, am să încep eu.
Ziua 1: Aseară m-am pus să dorm destul de târziu, deşi ştiam că astăzi mă voi trezi de dimineaţă. De mult timp îmi propun să-mi fac un program mai calculat, mai sănătos, dar parcă nu reuşesc să mă disciplinez. Prin urmare, iată-mă pe mine, trează la 8 şi alergând dintr-o parte în alta pentru că la 09:30 trebuia să ajung neapărat la clasa de aqua. Mi-am căutat agitată costumul de baie, apoi, când să ies pe uşă, m-am gândit să-mi iau neapărat cu mine şi laptopul împreună cu manuscrisul, pentru că aşa mă voi opri la o cafea şi voi scrie. Deşteaptă mişcare. Iată-mă, ciufulită şi mirată că afară ninge, apărând în faţa antrenorului. Era 9:50. Am zâmbit larg, sperând să mă ierte. A făcut-o. Am făcut repede încălzirea separat şi am trecut la treabă. Nu pot să vă descriu sentimentul pe care-l ai atunci când te afli într-un bazin, apa e călduţă şi afară vezi că ninge. Când am ajuns la partea cu boxatul, mi-am imaginat că în faţa mea e o persoană pe care aş vrea să-mi descarc nervii. Nu e frumos, ştiu, dar aşa am căpătat energie dublă:D Îmi amintesc că o prietenă mi-a zis că e invidioasă că merg zilnic la înot. I-am zis să nu fie: o fac pentru sănătate şi nu aş dori nimănui să aibă probleme cu coloana… Să trecem mai departe. În saună, o doamnă se uita insistent la mine şi mi-a spus că mă cunoaşte de undeva, dar nu îşi aminteşte de unde. Am zâmbit şi am spus că „cine ştie”. Câteva clipe mai târziu am început să vorbim de locurile de muncă din România şi de cât de prost sunt trataţi angajaţii. Interesate de discuţie au mai apărut încă două-trei doamne. Iată-ne 6 femei discutând despre profesie. A ieşit destul de bine, dar mi-a confirmat cam tot ce simţeam eu. Când să plec, una din ele mi-a zis că „ştii, tu ar trebui să-ţi deschizi o afacere a ta. Eşti deşteaptă şi ambiţioasă, te văd având succes”. Am plecat puţin dată peste cap de acolo pentru că de ceva timp mă macină exact acest gând… să fie un semn?
A trecut aproape jumătate din zi, iar eu deja m-am apucat de scris. Am realizat că nu pot rezista fără să scriu o zi. Mă completează. Aşa că… uită că iar stau în Starbucks cu o cană mare de cafea în faţă (da, puteţi să zâmbiţi de fidelitatea mea) şi visez la voi, oamenii, la cum am putea face ca împreună să ne îndeplinim visurile. Am găsit o modalitate, mai rămâne de pus în aplicare. La momentul potrivit sper să o pot împărtăşi cu voi. Gata, vă las, că prea a jurnal arată. Dar pentru încă 6 zile o să trebuiască să-mi suportaţi vorbăria aceasta a mea:)
No comments