M-am apucat să scriu rânduri de aducere aminte, dar adevărul este că m-am oprit, amintindu-mi că oamenii nu sunt atât de iertători şi că memoriile uneori se păstrează închise în cufărul personal. Tu mi-ai arătat şi mi-ai spus că atunci când visezi, aproape orice e posibil. Trebuie doar să lupţi.

      Mai apoi, ultima oară când ne-am văzut, atunci când ploua, îţi aminteşti? Mi-ai spus atunci, serios, să am grijă pe cine voi lăsa să intre în viaţa mea. Mi-ai mai spus că am sufletul prea sensibil şi că iert prea uşor… şi că o să ajung să sufăr. Te-ai uitat în ochii mei şi-ai zis că dacă ai putea, ai suferi tu în locul meu şi ai lua toţi bocancii pe care-i voi primi de-a lungul vieţii. Dar încă un lucru pe care mi l-ai mai spus, şi nu-l voi uita, este acela că din inimă ies izvoarele vieţii şi că trebuie să am grijă pe cine las să ajungă acolo.

    Parcă doar o zi a trecut de când mi-ai zis „Alina, tu nu eşti pentru lumea asta. Tu o să suferi mult…” Am zâmbit şi am dat din mână, neştiind că am primit o proorocie. Totul s-a adeverit, înafară de un singur lucru. Nu ai mai fost acolo să încasezi tu bocancii. I-am luat eu, din plin.

    De fiecare dată când întâlnesc pe cineva nou, îmi aduc aminte de acele cuvinte. „Ai grijă pe cine laşi în inima ta”. Şi am. Dacă mi-ai lăsat o comoară? Da. M-ai învăţat să-L iubesc pe Dumnezeu. Acesta e cel mai frumos lucru pe care-l puteai face. Mi-ai spus şi mi-ai demonstrat că iubirea nu poate veni decât din El. Şi iată că am sfârşit prin a scrie, de fapt, rânduri de aducere aminte.

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com