Ce sunt regretele de fapt? Sentimentele de părere de rău?  Ceea ce simţi atunci când ai făcut ceva şi nu trebuia să faci, sau când nu ai făcut ceva şi ai fi vrut să faci? Aproximativ toată lumea are regrete. De la mic la mare. Astăzi când mi s-a dat leapsa de către Ionuţ ca să raspund la întrebarea: ”care-s regretele voastre din copilarie si pana acum?”, am rămas pe gânduri. M-am uitat în trecutul meu şi am observat că nu prea am regrete. Şi am zis totuşi…

Regretul meu cel mai mare este că nu sunt tot timpul aşa cum ar trebui. Că fac oamenii la care ţin tot timpul să sufere şi nu îi las foarte mult să se apropie de sufletul meu. Probabil va-ţi fi aşteptat să zic că regretul meu cel mai mare este că s-a terminat o prietenie frumoasă de mulţi ani între mine şi fosta mea cea mai bună prietenă. Da, îmi pare rău că s-a terminat dar nu regret. Aşa am ajuns să descopăr cine ţine la mine cu adevărat, ce înseamnă iertarea şi cât de mult am ţinut la ea prin faptul că am suferit atât de mult. Şi dintr-o întâmplare din care am avut ce învăţa, nu am ce regreta.

Nu regret faptul că am suferit foarte mult, asta m-a făcut să devin ceea ce sunt azi. Tot ce regret este că nu sunt o persoană mai buna, o persoană care să aducă fericirea în inimile celor de lângă mine, cu orice preţ. Şi mai regret ceva. Regret că nu am o voce de înger. Aş cânta zilnic.  Regret că nu sunt zilnic o ALINAre şi că nu pot face lumea un loc mai bun. Regret şi mă doare inima când văd un copil orfan sau un bătrân părăsit.

Regret că nu pot lua regretele din inima celor de lângă mine. Regret- să fie, sau să nu fie?