Sunt anumite păreri de rău cu care poţi trăi. Că ai ieşit din casă fără umbrelă, că nu ţi-ai cumpărat perechea de pantofi care ţi-a plăcut, că ai mâncat la cină carne în loc de salată, că ţi-ai făcut freza diferit de cum ţi-o faci de obicei. Toate acestea sunt regrete minore, care dispar a doua zi, pentru că viaţa merge înainte şi nu se opreşte la decizia de a-ţi pune lapte în cana de cafea sau a o bea neagră.

Dar există anumite regrete în viaţă, pe care nu e bine să le ai. Păreri de rău care îţi mănâncă puţin câte puţin din fericire, din linişte şi te lasă mereu cu întrebarea „cum ar fi fost dacă?”. Şi să trăieşti o viaţă de om cu această întrebare, este obositor. Epuizant.

NU îmi doresc în viaţă să mă întreb cum ar fi fost dacă aş fi luptat mai mult pentru tine. Tocmai de aceea, acum lupt până când simt că nu mai pot. Nu mă mai uit la răni, nu mă uit la oboseala fizică şi psihică şi nici măcar la motivele pe care mi le dai ca să mă îndepărtez. Ştiu una şi bună: dacă povestea noastră se va încheia, nu va fi din cauză că EU nu am luptat îndeajuns.

NU vreau să regret că nu am petrecut timp îndeajuns cu oamenii pe care îi iubesc. Să stau în faţa unui mormânt, cu un buchet de flori în mână, şi să-mi spun că poate ar fi trebuit să stau mai mult cu persoana respectivă, să o sun mai des, să o ascult cu adevărat… Iată regret care nu poate fi reparat nicicum.

NU doresc să regret că am fost duşmanul meu cel mai mare. Tocmai de aceea nu am să las orgoliul să stea în calea viselor mele, nu am să las mândria să stea în calea sentimentelor şi nici nu am să las ruşinea sau frica să mă aducă la tăcere. Am să mă străduiesc să fac ceea ce trebuie, indiferent dacă mă voi simţi confortabil sau nu.

NU îmi doresc să renunţ acum, că e prea greu, ca mai târziu să regret. Să realizezi lucruri măreţe în viaţă este greu. Trebuie să munceşti mult, să dormi mai puţin şi să renunţi la lucrurile inutile care-ţi umplu timpul.

NU îmi doresc să regret că am făcut ce se aşteptau alţii să fac, şi nu ceea ce ar fi trebuit să fac. Unul din cele mai mari regrete pe care le-aş avea, ar fi că am trăit viaţa altcuiva, pentru că aş avea falsa impresie că viaţa mea, aşa cum sunt eu, nu ar fi acceptată de societate. Seara, când ajung în casa goală, nu e nimeni din societate cu mine, ca să-mi ţină de urât. Sunt eu, şi trebuie să fiu în linişte şi pace cu mine, ştiind că sunt devodată faţă de mine, faţă de ceea ce sunt.

NU doresc să  regret că m-am mulţumit cu mai puţin, sau că am făcut compromisuri. Cred în dragoste adevărată, chiar dacă mi se zice aproape săptămânal că nu mai există. Cred în suflete pereche, chiar dacă multora le pare o prostie. Şi am să continui să cred şi să aştept, pentru că nu aş fi fericită niciodată cu o iubire de convenienţă sau cu un partener cu care aş putea trăi, nu cu unul fără de care nu aş putea trăi.

NU doresc să-mi regret acţiunile sau lipsa de acţiuni din cauza fricii, oboselii, indeciziei, instabilităţii, nesiguranţei, emoţiilor de moment. De aceea, fac tot posibilul să trăiesc astfel încât să NU am aceste regrete. La sfârşitul vieţii, aş vrea ca cel mai mare regret al meu să fie că am iubit prea mult. Da, cu acest „regret” aş putea trăi…

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com