Care mai de care se imping, alearga, se grabesc, se calca in picioare. Sunt o „mare” de oameni care merg in toate directiile. Din graba lor se impiedica de alti oameni, dar nu conteaza, nu au timp nici macar sa-si seara scuze. Ei sunt GRABITI. Se trezesc de dimineata de la 5-6, se spala repede, mananca repede, se imbraca repede, si ies REPEDE din casa. Ca nu cumva sa intarzie. Pe drum, daca se intampla sa dea peste un trafic infernal( in Bucuresti mai des), sunt stresati si „bombanesc” non-stop. Ajung la servici, dau un „neata” printre buze si isi incep activitatea. Mai apoi termina lucrul, si pornesc spre casa. Daca se poate, tot REPEDE. Ajung acasa, isi saruta scurt sotia, daca are un copilas, in treacat ii trece mana jucaus prin par si cam atat. Ziua s-a terminat! Aceasta este o zi tipica a unui muncitor. Cuvantul „repede” este cel mai des folosit. Dar, sunt curioasa daca tot „repede” doresc sa moara. Atunci ce vor putea spune? Ca au trait o viata REPEDE?
Stiu, e greu sa intri in sistemul societatii si mai apoi sa te poti desprinde. Dar trebuie sa facem tot posibilul. Caci daca nu, viata trece pe langa noi, si tot ce ramane….este un om obosit si epuizat. Un om care permanent a fost alergat dintr-o parte in alta. Si asta pentru ce? Ca sa ne asiguram un trai mai bun desigur. Dar putem numi noi un trai mai bun, viata care nu are in ea lucrurile cele mai frumoase? Putem numi noi un trai mai bun, atunci cand uitam sa mai admiram natura, sa mai sorbim o cafea incetul cu incetul ca sa-i simtim gustul?
Noi in permanenta suntem agitati si dornici sa producem ceva. Ne lasam cuprinsi atat de puternic de datoriile pe care le avem in societate, incat uitam ca avem o viata privata. O viata in care avem dreptul sa facem ce ne place. Sa facem ceva ce ne face cu adevarat fericiti. Cand merg pe strada ma uit la fata oamenilor si tot ce vad sunt frunti incretite si ochi ingandurati. Si mai apoi, graba aceea specifica. Graba in care nu au timp sa observe pe strada nici daca ar fi un cutremur. Ei abia dupa ar afla, din ziare. Ii vad cum se trantesc unii in altii, cum se calca pe picioare si totusi cum nu schiteaza nici un gest. Parca sunt niste simple mecanisme. Foarte rar vad un om zambind pe strada, un om senin. Si atunci pot afirma ca… poate si mie mi-a inseninat ziua prin zambetul lui. Dar asta vad mai rar.
Oare intreaga noastra viata se rezuma la cuvintul „cat mai repede”? Pentru ca daca e asa…. graba strica treaba dragii mei:)
4 Comments
Emy
sept. 14, 2009
RomicutzMicutzSiDragutz
sept. 27, 2009
RomicutzMicutzSiDragutz
sept. 27, 2009
Emy
sept. 30, 2009