Ți s-a întâmplat vreodată să simți că te îneci cu propriul aer? Să simți că nu mai poți să respiri, că e prea greu acest proces? Că întreg corpul tău este prins de o stare de tremur interior, de un atac al fiecărei celule din tine? Mie mi s-a întâmplat. De două ori în viață.

De ambele dăți aș fi dat orice ca să se termine. Să mă simt din nou ușoară, să pot respira iar cum trebuie. Și tot de ambele dăți am dat să alerg către undeva sau cineva, însă m-am lovit de un zid invizibil care nu mă lăsa să fac nici un pas. Să rămâi blocat în tine, ce sentiment ciudat!

Sunt unele lupte pe care trebuie să le duci de unul singur, probabil. Sunt unele stări pe care numai tu le poți înțelege. Sunt unele momente în care, atunci când simți că aluneci și cazi, nici un om nu te poate prinde. Numai Dumnezeu știi că te mai ține la suprafață.

Da, când nu poți să sufli și inima ți se contractă tot mai mult, caută să-ți aduci aminte că la un moment dat o să ajungi să iei o gură de aer curat. Cândva. Și n-o să te doară.

Doar respiră. Așa cum poți.

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com