Doamne,

Eu observ cum pierd controlul în viață puțin câte puțin. Mi-a fost inima într-o așa furtună, încât acum îmi tresare la fiecare vânt mai slab. Nu vreau să-mi trăiesc viața în frică. Nu vreau să o trăiesc întrebându-mă. Incertitudinea mănâncă din liniște, iar asta o știu de pe propria-mi piele.

Preia Tu controlul. Apucă volanul și fii tu șoferul, pentru că eu merg de pe un drum pe altul, cele mai multe fiind înfundate.

Ce sunt eu? Un om care a crezut că e suficient de puternic încât să își revină singur. Un om care nu a căutat ajutor nici la oameni, și de prea puține ori la Tine. Am fost prea rănită. M-am simțit prea trădată. Însă asta nu e o scuză.

Îmi distrug viața așa. Puțin câte puțin, în timp ce cei din jurul meu stau pasivi sau comentează de pe margine. Ce pot eu să fac decât să îngenunchiez, așa cum am mai înghenunchiat o dată… Ții minte? Și cu trupul, și cu inima, și cu duhul… Să mă proștern la pământ și să-Ți recunosc Suveranitatea.

Ne e greu, nouă oamenilor, să recunoaștem când scăpăm lucrurile de sub control. Ei, iată, eu nu le am în control. Deși par.

Nu mă tulbura, Doamne, că ți-am mai cerut asta. De această dată mângâie-mă, Doamne, că asta e tot ce am nevoie acum.

Amin.