Stătea pe pat, bolnav şi cu ochii uscaţi. Părul albit de trecerea timpului îi era lipit de cap. Mâinile slabe ca două crengi de copac stăteau fără vlagă. Am ieşit cu ochii împăienjeniţi de acolo. Am mers acasă şi mi-am zis că mâine îi fac altă vizită. Mâine a trecut şi apoi…a venit un alt mâine. Zi după zi trecea şi mâine nu mai venea. Dar a venit altceva. Un telefon. A murit. Acum şi să fi vrut şi nu mai puteam merge mâine la el.
De atunci îmi tot promit că de mâine am să fiu altfel. De mâine am să citesc mai mult, am să am mai mult timp pentru mine. De mâine am să învăţ să cânt la chitara şi mâine am să-i spun cât de mult îl iubesc. Mâine am să fiu mai ordonată şi mai responsabilă. De mâine vreau să învăţ noi lucruri şi vreau să mă schimb. Dar de maine, zău! De mâine nu am să mai las să treacă timpul pe lângă mine. Mâine am să-i spun în faţă cu adevărat ce cred. De mâine mă apuc serios de cântat. De mâine nu am să mai spun că ”de mâine”. Dar…. dacă ”mâine” nu mai vine? Dacă tot ce mi-a mai rămas este astăzi? Doar ce-i în mână nu-i minciună nu?
Aşa că m-am hotărât! De AZI am să încep să citesc mai mult. Azi îţi spun ţie că niciodata nu am să mai am cea mai bună prietenă. Azi mă duc să-i spun cât de mult îl iubesc şi azi îmi sun amica să văd ce mai face! AZI nu am să mai fiu fata de mâine!
4 Comments
mariusbardan
oct. 19, 2009
vasi
oct. 19, 2009
conea
oct. 19, 2009
rebeca
dec. 01, 2009