M-am născut, am crescut și am trăit o mare parte din viață în Rădăuți, județul Suceava. Părinții mei, familia mea, prietenele mele, profesorii mei, învățătoarele mele, prietenii mei, colegi și colege, cu toții sunt în acea zonă. Zona focarului. Zona care e una din cele mai frumoase din România, zona care are picurate lacrimi de rugăciuni cu credință, care are gospodari. Într-un cuvânt, Bucovina mea dragă.

90 de cadre medicale infectate și încă tot pe atâția oameni infectați. Oficial. Că neoficial, Dumnezeu știe. Conform DIGI 24, o asistentă de la Spitalul de Urgență Suceava spune: „Toaletele sunt superinfectate. Vin săracele femei dimineața, fac curățenie la 50 de bolnavi, care toți au diaree, nu ai cum să ţii toaletele curate, nu ai cum. Noi aici luăm alte infecții. Sunt depășite de situație și colegele mele care lucrează, îs depășite. Nu mai pot nici ele. Le-au chemat de acasă, cu febră, sunt bolnave și ele. În salon a murit o femeie, a murit cu zile. Am chemat asistenta, abia după o oră jumătate a venit. Deci a murit cu zile. Una singură la 50 de bolnavi. Deci dacă ceri medicul… Am chemat la colegaă mea căreia i-a murit soțul. Când s-a dus să vadă ce face, el era singur, mort, intubat. Nu era nimeni lângă dânsul, nici măcar o lumânare aprinsă. Deci nu se poate, este inuman, nu știu, nu sunt cuvinte. Faceți ceva, că ne omoară aici cu zile. Ne omoară!”

Totul a devenit și mai real pentru mine când deja au început să moară persoane cunoscute, întâlnite personal, precum pastorul Viorel Candreanu. E vina oamenilor, e vina sistemului? Cine e responsabil? E vina oamenilor care au venit din străinătate și nu au declarat/nu au stat izolați și e vina sistemului infect care de la început a tratat superficial, dar a declarat că totul este sub control. Controlul cui?

Se face, dar nu se face. Ca până acum, de altfel, numai că până acum nu prea a fost pe viață și pe moarte…

De mult nu mai am încredere în multe lucruri. Dar am început să am încredere în oamenii care tac și fac. Oameni care se implică direct, fără a aștepta lauri, fără a aștepta un microfon și o cameră, fără a dori o funcție. Am să enumăr câțiva pe care-i cunosc, din zona mea: Luca Ciubotaru, Cătălin Urdoi, Traian Andronachi și Tiberiu Ușeriu (Asociația Tășuleasa Social) care a donat 500 de combinezoane și 500 de perechi de mănuși din Germania. Vă mulțumim, domnilor!

În rest, tuturor celor care mă aud sau nu mă aud, am o întrebare dragilor: ȘI SUCEAVA MEA?! CUI O LĂSAȚI?