Singurul zâmbet pe care-l mai ai după ce ai omorât povestea ta de dragoste, e cel de resemnare.

Avea în jur de 70 de ani, părul grizonat, ochii albaştri ca cerul, curaţi, pentru că lacrimile care i-au spălat au fost dese şi lungi. Zâmbetul lui era unul resemnat, ca de om obişnuit să ia viaţa aşa cum e, fără să mai pună prea multe întrebări. Nu ştiu de ce a ales să mi se deschidă mie. El spune că a văzut în ochii mei ceva diferit…

„Eram tineri amândoi. Am iubit-o ca un nebun, şi de multe ori eram sigur că asta sunt. Un nebun. Dintr-un motiv anume, simţeam că ea e FEMEIA. Femeia care poate fi în acelaşi timp prietenă, iubită, soţie, mamă, bunică, fără să fie una mai puţin decât cealaltă. Timpul petrecut cu ea mi se părea că trece prea repede, iar fără ea, că nu mai trece. Dar au fost câteva piedici, obstacole şi am obosit să luptăm. Şi am plecat, fiecare pe drumul lui. Mi-am spus că omul e o fiinţă adaptabilă, că se poate obişnui în orice condiţii. Cu orice oameni. În ziua nunţii ei am plâns până am simţit că nu mai e nici o lacrimă în mine. Că am secat. Am sperat că totul s-a terminat cu acele lacrimi…”

În timp ce povestea, bărbatul se uita în depărtare, de parcă avea în faţa ochilor întreaga întâmplare. „Nu s-a terminat… E drept, m-am obişnuit. Nu pot să zic că nu sunt fericit. Sunt. Dar ştiu că nu e acel gen de fericire pe care l-aş fi avut cu ea. Fericirea aceea nebună, aproape ireală. Vezi tu, sunt un om bătrân acum, am copii şi nepoţi. Soţia mea este o femeie extraordinară. Dar nu trece săptămână în care să nu-mi zboare gândul către ea. Şi stau aşa pe pat, o oră-două şi-mi imaginez cum ar fi fost viaţa noastră. A mea, împreună cu a ei. Şi zâmbesc ca un idiot. Şi când mă trezesc din visare şi-mi dau seama care e realitatea, zâmbetul meu se transformă în resemnare. Şi ştiu că acesta e singurul zâmbet pe care-l cunosc de când am renunţat la ea: de resemnare.”

Am plâns. Am plâns pentru el, pentru privirea aia care mă răscolea până în adâncul sufletului, pentru fiecare poveste de dragoste care e omorâtă din faşă, pentru oamenii care nu au curajul, pentru cei care renunţă, pentru cei care se resemnează… Şi mi-am promis să spun povestea lui oricui am ocazia. Poate aşa, oamenii prind curaj şi realizează că ei trebuie să zâmbească a fericire, nu a resemnare.

Luptaţi. Luptaţi pentru ce ştiţi că e povestea vieţii voastre, că e omul alături de care v-aţi petrece restul vieţii, că e THE ONE, că e zâmbetul de fericire. Luptaţi, pentru că dacă nu luptaţi, vă veţi trezi la 70 de ani înconjuraţi de oameni care vă iubesc, îi iubiţi, dar ştiţi că nu cu dragostea pe care aţi putea să o oferiţi…

Imagine preluată de pe: http://xuglyontheinside.deviantart.com/

P.S. Mulţumesc tuturor celor care m-au votat şi mă vor vota la secţiunea 8, categoria CEL MAI BUN BLOG, http://www.radardemedia.ro/pagina-de-vot-premiile-radar-de-media-editia-primavara-2014/

43 Comments

Alex

ian. 07, 2014

Nu as putea sa fiu casastorit cu o femeie si sa visez cu ochii deschisi la alta la care am renuntat. Stiu ca e mai complicat decat pare si ca nu e neaparat de blamat omul care a renuntat. Dar eu vad lucrurile putin diferit fata de majoritatea. Nu as putea...
- Alina
  
  ian. 07, 2014
  
  Să ştii Alex, că uneori spunem că nu am putea, dar peste ani ne trezim într-o situaţie asemănătoare şi ni se arată că putem.
- Alex
  
  ian. 07, 2014
  
  Tocmai de asta nu ma grabesc sa discreditez sau sa contrazic povesti de genul. Viata e plina de surprize! Le poti face sa fie cat mai multe placute daca te straduiesti sa te autocunosti si sa inveti sa iei decizii de perspectiva si nu de moment. :)
  - Gabriela
    
    ian. 11, 2014
    
    Viata merge înainte, chiar daca esti sau nu, alături de omul visurilor tale. Nu înseamnă nici un gest nedeterminat de prietenie si respect, dar omul vieții tale, este himera dupa care visam toată viața.
- Dana
  
  ian. 07, 2014
  
  De multe ori am judecat si blamat oameni care au facut alegeri nepotrivite sau cel putin asa mi se parea mie. Asa spuneam si eu ,, nu as putea niciodata sa...'', insa in momentul in care am fost pusa in aceeasi situatie am procedat la fel, am simtit la fel. PS. Don't judge a person's walk if you haven't worn their shoes.
- Constantin
  
  ian. 09, 2014
  
  Alex, si eu am spus odata ca nu as putea sa fac asta, si ma aflu intr-o situatie similara domnului despre care se vorbeste. Nu am inca 70 de ani. am doar 50,dar am renuntat la ea, la cea care facea povestea vietii mele, nu cu mult timp in urma, acum 15 ani, si acum port acelasi zambet de resemnare incarcat cu regret ca ar fi putut sa fie altfel, si ca am renuntat prea devreme si prea usor,si ca nu am fost putin egoist, ca nu m-am gandit la acel moment ca nu pot fi un om bun cu sufletul singur. Resemnarea doare mai tare decat sacrificiile.
- Alex
  
  ian. 09, 2014
  
  "Resemnarea doare mai tare decat sacrificiile." Interesanta afirmatie. Constantin, impartaseste si altora experienta ta si spune-le sa nu faca asa. :)
  - Alina
    
    ian. 09, 2014
    
    Bună idee. Domnule Constantin, chiar vă rugăm!
- Constantin
  
  ian. 10, 2014
  
  Am cunoscut-o cand formam o casnicie cu o femeie de care atasamentul sentimental nu mai exista de mult, intr-un moment in care credeam ca fericirea nu exista decat in basme si ca asa este viata reala- seaca. Ea mi-a schimbat parerea, era omul ala care te completeaza, care te iubeste si simti ca o face chiar si atunci cand nu va vedeti si nici nu va vorbiti, era omul care imi aducea zambetul indiferent de dispozitie sau de problemele vietii ivite intr-un moment sau altul, era femeia perfecta pentru mine. Si ma iubea fara sa astepte ceva in schimb asa cum nu a mai facut-o nimeni. Cu femeia cu care formam o casnicie am un copil, aveam inca de atunci, si asta m-a facut sa cantaresc situatia si sa decid ca e mai bine sa renunt la ea. Si am izgonit-o de langa mine. Da, am izgonit-o. Si e greu sa imi recunosc mie ca am omorat povestea propriei mele vieti. Adevarat ca scopul pentru care am facut sacrificiul asta este unul nobil, este copilul meu, adevarat si ca la momentul ala mi s-a parut mult mai usor sa fac sacrificiul decat sa lupt pentru mine, era mai comod pentru perioada aia. Dar acum cand copilul meu are 23 de ani indraznesc sa regret viata pe care nu o am, din vina mea. Ea si-a pierdut urma si-a incheiat "calatoria in viata mea" spunand " daca asta este dorinta ta, o respect" . Pentru mine nimic nu a durut mai tare pana acum decat resemnarea, este un sentiment care te lasa gol si fara aparare in fata trairilor proprii.
- Alex
  
  ian. 10, 2014
  
  Acum regretati ca ati renuntat la casnicia in care nu mai exista nici un atasament sentimental in ciuda faptului ca in cealalta femeie ati gasit fericirea? Credeti ca ati fi putut ajunge la acest nivel si cu femeia cu care erati casatorit atunci?
- Constantin
  
  ian. 11, 2014
  
  Ma scuzati. Am scris in graba si exprimarea mea a fost neclara. Nu am renuntat la femeia cu care aveam si inca am o casnicie, ci la femeia care ma facea fericit. Si am renuntat la ea spunandu-mi ca copilul meu va avea de suferit daca as fi cantarit altfel. Ma gandeam ca o sa il afecteze psihologic si ca va creste gresit daca fac un lucru ca asta, si apoi din nou, recunosc a fost si comoditatea. Era mai comod sa ma complac vietii mele decat sa ma lupt sa schimb ceva.
- Constantin
  
  ian. 11, 2014
  
  Iar din acest punct de vedere acum nu mi-a mai ramas nimic afara de o casnicie in care traim fara sa asteptam ceva de la ziua de maine pentru sufletul propriu. Sunt fericit. Ba nu, nu sunt fericit sunt doar linistit. Eu nu cred ca exista mai multe tipuri de fericire, pentru mine exista fericire si liniste sau armonie. Linistea sau armonia pot sa existe chiar daca nu e fericire.
- Alex
  
  ian. 11, 2014
  
  Ma iertati, dar modul meu de a intelege lucrurile ma obliga sa va intreb: aveti o relatie cu Dumnezeu? Am fost invatat ca Dumnezeu este pentru casnicie si nu doreste divortul. Stiu ca vorbesc unui om cu varsta dubla cat o am eu, dar imi asum consecintele. Cred ca Dumnezeu va poate salva casnicia si din punct de vedere sentimental. O spun pentru ca Dumnezeul meu poate asta si pentru ca am avut parte de asa ceva in viata mea, eu fiind copilul de la mijloc. Asta e unul din stalpii de credinta din viata mea.
- Constantin
  
  ian. 11, 2014
  
  Atasamentul sentimental in cazul nostru nu a disparut peste noapte, au existat circumstante, diverse situatii care s-au repetat si pentru ca L-ai adus pe Dumnezeu in discutie, imi vei spune ca trebuie sa iertam, dar omul nu are capacitatea de a ierta la nesfarsit. Si chiar si atunci cand iarta unele lucruri nu le poate uita, si asta erodeaza in timp chiar si dintre cele mai puternice relatii. Cred ca relatia cu Dumnezeu m-a facut sa nu plec din casnicie, sa raman si sa imi asum juramantul de a fi alaturi de sotia mea. Ala a fost singurul moment cand i-am fost neloial. Poate ca sunt prea slab ca om, dar unele fapte ale persoanelor pe care le iubesti omoara dragostea ce le-o porti. Circumstantele pentru a se intampla asta sunt diferite pentru fiecare caz. Sa vad un tanar gandind asa ma bucura extraordinar!
- Alex
  
  ian. 11, 2014
  
  Nu o sa aduc in discutie iertarea pentru ca in acest caz nu eu sau altcineva va poate determina sa iertati, ci Dumnezeu. Relatia cu oamenii va poate face sa va simtiti inteles, dar Dumnezeu este acela care va poate da puterea de a ierta. Faptul ca ati cunoscut-o atunci cand nu mai exista atasament sentimental in relatia de casnicie v-a facut sa va atasati foarte tare de ea si prin comparatie sa pierdeti din dragoste si respect pt sotia dvs. Atunci cand v-ati simtit fortat din diverse motive sa renuntati la ea, v-a adus frustrare si a indepartat sursa care va facea sa va simtiti - cum a zis Alina intr-unul din articolele recente, ca "acasa". Astfel a dus casnicia dvs. la un rang mai jos decat era inainte sa cunoasteti femeia de care v-ati indragostit. Unghiul acesta il puteti prezenta persoanelor carora veti vrea sa impartasiti experienta dvs. si sa le spuneti sa nu faca asa. Argumentele aduc un plus de convingere. Nu stiu daca a mai facut cineva asta pana acum, dar permiteti-mi sa va prezint o alta perspectiva - si iarasi ma risc. Biblic vorbind, dvs. ati procedat foarte corect. Este infern curat sa traiesti asa ceva, mai ales avand o relatie personala cu Dumnezeu (am invatat asta observandu-i pe parintii mei). Si meritati felicitari pentru alegerea facuta! Tot biblic vorbind (ca nu imi permit sa zic de la mine), sunteti pe drumul cel bun! Dincolo de toate si de resemnarea pe care o simtiti, Dumnezeu este creatorul dragostei si a casniciei. El Insusi este dragoste si are toate motivele pentru a va restaura casnicia! Din perspectiva dvs. care sunteti prins intre aceste circumstante poate ca nu mai exista motive, dar din perspectiva Creatorului, netinand cont de alte detalii, este o situatie ideala. Capul sus! Daca ati reusit cumva sa ramaneti in casnicie inseamna ca aveti puterea sa o si restaurati. Ar fi pacat sa nu obtineti victoria totala din aceasta incercare! Imi cer iertare daca v-am deranjat cu ceva, nu e o situatie recomandata pentru un tanar de 26 de ani sa procedeze cum am procedat eu.
- Alex
  
  ian. 15, 2014
  
  Multumim ca ne-ati impartasit din experienta dvs., domnule Constantin!
Dana

ian. 07, 2014

Multumesc, Alina!
- Alina
  
  ian. 07, 2014
  
  Pentru ce, Dana? :d
  - Dana
    
    ian. 07, 2014
    
    Pentru ca mereu scrii lucrurile potrivite:)
    - Alina
      
      ian. 07, 2014
      
      Mulţumesc mult :)
Elena

ian. 07, 2014

E trist!e trist cand citesti,insa e dureros cand povestea lui e si povestea ta!
- Alina
  
  ian. 09, 2014
  
  Asta aşa e...
Lavinia Humeniuc

ian. 07, 2014

Încerc să lupt.
- Alina
  
  ian. 09, 2014
  
  Fii tare!
Ovidiu

ian. 08, 2014

Un barbat care nu stie sa renunte cu totul la o femeie denota lipsa de incredere in sine si un slab spirit masculin!
- Cristian
  
  ian. 08, 2014
  
  "Dar au fost câteva piedici, obstacole şi am obosit să luptăm." Exista piedici si piedici, obstacole si obstacole. Nu stim detalii despre "ce fel de". Cunosc exemple de oameni care au renuntat din loialitate si corectitudine, s-au sacrificat pentru altii. Rationamentul ar fi urmatorul: mai bine sa sufere unu sau doi decat zece. Uneori trebuie sa fii mai puternic ca sa poti renunta.
  - Alina
    
    ian. 09, 2014
    
    Fiecare poveste are personajele şi întâmplările ei :)
Yoyoo Bld

ian. 09, 2014

Nu este permis ''zambetul de resemnare''!
- Freewilly
  
  ian. 09, 2014
  
  Zambim fals pentru buna impresie, sa ascundem calvarul numit...depresie...
  - Alina
    
    ian. 09, 2014
    
    Trebuie să fim oameni puternici... şi să încercăm să facem astfel încât să zâmbim din inimă! :)
    - Gabriela
      
      ian. 11, 2014
      
      Alina, toată viața este o lupta, câte odată , este mai ușor sa respecti convenientele decât sa lupti pentru dragostea ta. Asta te face un om mai slab in aparenta, dar puterea de a te sacrifica pe tine, este si ea un mod de a lupta.
      - Gabriela
        
        ian. 11, 2014
        
        Dar cand mă gândesc la himera vieții mele, inima mea rade.
Crina

ian. 10, 2014

Mai e si cazul in care te casatoresti cu persoana care esti SIGUR ca e persoana cu care vrei sa-ti traiesti viata si dupa cativa ani realizezi ca dragostea a trecut si vezi o alta persoana. Batranul are langa el o femeie minunata si ofteaza dupa alta care poate dupa cativa ani de convietuire o vedea altfel, poate cicalitoare, poate lenesa, poate se neglija si nu mai era femeia iubita.
- Alex
  
  ian. 11, 2014
  
  Crina, intr-adevar, casnicia nu este asa usoara. Se intampla ca unul din soti intre timp sa sufere o schimbare majora in viata (sa se intoarca la Dumnezeu de exemplu) si sa se schimbe mult modul in care vede lucurile. E o situatie dificila. Dar daca ipoteza e ca ambii soti au o relatie cu Dumnezeu, in acest caz cred ca tine de obligatia lor sa intretina relatia dintre ei si sa pastreze dragostea vie. De buna voie si nesiliti de nimeni s-au luat. Asa ca soti si sotii, tineti cu dintii unul de altul! Si nu o zic eu, am fost invatat la randu-mi ca asa trebuie.
- Alina
  
  ian. 13, 2014
  
  De asta, pe lângă dragoste, trebuie să existe şi respect:)
- Alex
  
  ian. 13, 2014
  
  Good point. O casnicie avandu-si fundatia intr-o relatie de prietenie bazata pe respect. Atunci cand vin momente de criza sa poti face o lista cu lucrurile care iti plac la partenerul de viata. Mie mi se pare o situatie cam sinistra dar e cat se poate de realista perspectiva. Oare respectul e problema casniciilor care se destrama dupa ce dragostea a trecut? Oare atunci cand te intreaba cineva de ce iubesti persoana de langa tine ar trebui sa poti face referire la personalitatea ei? Daca da, aunci, dupa parerea mea problema este la modul cum ai ales acea persoana.
  - Olivia
    
    aug. 15, 2015
    
    Dupa mai bine de 1 an jumate, eu caut printre comentariile acestui articol... si cand am ajuns la ce ai scris tu, pur si simplu pe fata am siroaie de lacrimi.. si nu stiu de ce... probabil ca sunt impresionata de gandirea unui tanar. un tanar cu frica de Dumnezeu. acum sunt linistita, stiu macar ca se merita sa astept
Iulia

ian. 14, 2014

Cred totusi ca din povestea domului ar trebui sa intelegem si faptul ca, fericirea noastra sta in mainile noastre, in deciziile noastre si ca suntem responsabili de propriul destin, suntem responsabili de ce are sa insemne conceputul de fericire pentru noi, mai tarziu, caci pe termen scurt deciziile noastre pot insemna cel mai bun lucru pentru noi dar privind in perspectiva imaginea devine anosta. Stiu ca gandirea mea ar putea parea putin egoista si probabil o parte dintre voi ma veti condamna, intr-un fel sau altul, pentru cum gandesc insa intotdeauna fericirea noastra aduce nefericire a cel putin unui om , altul decat noi, dar apoi, este drept fata de noi insine sa renuntam la propria fericire pentru a aduce fericire altora? De acord, probabil din punct de vedere biblic asa este ideal- sacrifiul de sine in favoare celorlati, insa suntem oameni! Si oare cum ne-am simti undeva la 70 de ani, sa spunem, sa realizam ca am facut fericiti oamenii din jurul nostru dar noi de fapt am pierdut esenta propriei fericiri, am pierdut chiar si notiunea, nu mai suntem siguri ca stim exact ce inseamna? Mereu invocam circumstante, situatii sau alte diverse motive dar de fapt, facem asta pentru ca e mai usor sa gasim motive si scuze decat sa luptam, e mai simplu sa picam in sfera lucrurilor cand acceptam tacit si ne complacem unei situatii decat sa stam in picioare si sa trecem peste orice obstacol, e mai simplu sa credem ca ne putem adapta oricarei situatii, persoane -precum domnul din povestirea Alinei. Insa, cred eu ca odata ce ai oferit sufletului un sentiment de fericire absoluta, ce pare ireala, va fi extrem de greu sa il amagesti cu sentimente superficiale, motiv pentru care prea putini oameni cred ca pot afirma cu siguranta ca sunt fericiti, nu! suntem,multumiti, impliniti poate, linistiti, si.... fericiti, dar fericiti cu o definitie pe care noi am adaptat-o propriei stari,departe insa de definitia initiala pe care o adoptasem noi la un moment dat. Si ma intreb, este oare normal sa ne schimbam propriile standarde in ceea ce priveste fericirea, doar pentru ca obosim sa luptam?
Andreea Alida

ian. 20, 2014

Esenta acestei povestiri apare si-n romanul-replica Maitreyi al lui Eliade (se numeste Dragostea nu moare scris de insasi Maitreyi). Regretul de care zice domnul nu stiu daca exista intr-adevar. Mai mult ca sigur ca are doar impresia ca ar fi fost perfect in cealalta relatie. Insa, daca este in relatia actuala, sigur exista un motiv. Iubirea pasionala de multe ori e iubire pasionala si atat. Eu zic ca pentru o casnicie e nevoie mai mult de intelegere reciproca si mult respect, afectiune, completarea aceea care in iubirea tip "foc de paie" (cum am citit intr-o carte de psihologie) nu prea exista. Bineinteles, exista si fericitele cazuri in care persoana cu care te casatoresti este acel "THE ONE", dar de cele mai multe ori nu. Poate am o gandire eronata la cei 26 ani ai mei, insa mi se pare ca e mai bine asa, sa ramai cu persoana cu care esti casatorit, chiar daca te intrebi zilnic:"Ce-ar fi fost daca?" (e o intrebare normala pana la urma, mai ales cand tu ai fost cel care a parasit).
stefan

ian. 31, 2014

Atentie! Conform psihoterapeutului Eric Berne este vorba de proiectia unui plan tranzactional. Cred ca ambii parteneri din aceasta poveste au mers pe un plan tranzactional inconstient. Adica asta si-au dorit. Au dorit sa rupa relatia in mod inconstient. Chiar daca lucrurile mergeau bine el sau ea tot ar fi facut asta. Ei au rupt ceva pentru ca ceva era rupt in ei. Daca reparau vechea ruptura din trecutul lor relatia ar fi fost reparata si in prezent.
dr love

mai 22, 2014

cine spune ca batranetea e o virtute se inseala - omul are 70 de ani si cativa neuroni lipsa- s-a trezit acum ca soarta i-a fost potrivnica - sa nu l judecam e batran si senil - sa regrete famila pe care o are si se gandeasca la o himera tine de o doza de somnifere luate din nebunie =)
Dany

mai 29, 2014

Ai dreptate Alina. Am cunoscut tineri care si acum regreta ca au lasat poate parintii sa le strice povestea de iubire, si regreta amarnic. Din povestea batranului putem invata multe!
Oana

iun. 21, 2015

Draga Aina, citesc de cateva ori pe saptamna povestea asta pt ca ma vad in oglinda in ea. Imi e teama ca la nici 20 de ani, renuntarea si respingerea sa se rasfranga asupra vietii mele inca nedesoperita.