Nu mă întreba nimic. Cuvintele de multe ori sunt de prisos. Mi-aș scrie inima, însă prea multe fiare stau cu gura deschisă ca să sfâșie cuvânt cu cuvânt.

Sunt eu. Aceeași. Fata aceea care visa mult, un pic naivă. Cea care a crezut că lumea se poate schimba cu o floare. Și-un zâmbet. Pe parcurs, a descoperit că lumea nu se poate schimba nici dacă îi dai duzini de flori. Lumea se schimbă numai dacă vrea, alege și conștientizează că ceva e în neregulă și trebuie să se schimbe. În rest, cu acea floare nu faci decât să parfumezi un pic un loc care miroase urât.

Iar zâmbetul… ei bine, cam tot așa. Un zâmbet nu poate schimba prea multe dacă cel care-l primește decide că nu-l vrea sau că nu e sincer, ori că e fals. Poate să fie cel mai real și unic zâmbet de pe pământ, însă dacă cel care-l privește îl vede ca pe-o schimonosire, atunci nu e decât o schițare a gurii. Un gest. Iar un singur gest nu poate schimba lumea.

Sunt tot eu. Aceeași. Numai că am adăugat o doză de putere. O realitate crudă. Am așezat picioarele pe pământ, cu toată forța lor, cu toată talpa. Nu mi-a plăcut sentimentul, așa că acum mă străduiesc ca măcar mâinile să le ridic, ca să simt Cerul. Poate că așa mi-aș găsi echilibrul, cu picioarele pe pământ și mâinile în/spre Cer.

Am învățat multe. Am amintiri și frumoase, și mai puțin frumoase. Nu pot și nici nu vreau să le separ. Adevărul este că m-am luptat prea mult cu cele rele, nedorind să facă parte din mine. Însă acum am înțeles și asta. Suntem suma a tot ce ni s-a întâmplat și am trăit. Iar dacă ne asumăm acest lucru, putem construi ceva frumos. Puternic.

Sunt tot eu. Fiica lui Dumnezeu. Cea pe care El a călăuzit-o și îndrumat-o. Nu m-a părăsit, chiar dacă eu așa am crezut. Mai degrabă eu L-am părăsit pe El, fiind prea supărată că a îngăduit să trec prin valea umbrei morții. Prin deșert. Copila de mine! Nu știu că aurul se trece prin foc? Că oamenii mari se pregătesc prin cuptor? Că un însetat îl treci prin deșert ca să învețe să-și potolească setea doar în Hristos?

Sunt eu. Vezi? Încă mai pot să scriu. Tot așa, cu sufletul. Cu inima. Cu bucăți din mine.