Intotdeauna cand am dat floarea prieteniei am dat-o din toata inima si nu de putine ori am fost talharita si am ramas cu durere, un gol de necuprins si dezamagirea ca niciodata n-o sa gasesti pe cineva sincer care sa dea si sa primeasca si punct. Am tinut mult la prietenie. Am plans mult pentru prietenie. M-am luptat pentru ea. Si totusi…cand vezi ca se darama, incetul cu incetul, sau brusc, si nu poti face nimic…. te doare inima. Si te doare atat de tare incat iti vine sa strigi cu toate puterile numai ca deschizi gura, si tot ce se aude este un sunet ciudat, sec si gol. Cel mai frica imi este in viata de singuratate. Sa realizez ca am ramas singura si ca nu mai am pe nimeni. Sa realizez ca de fapt toti oamenii din viata mea au plecat. Atunci raman pe ganduri si ma intreb daca e vina mea. Cu ce am gresit. Si plang de suparare ca nu reusesc sa fiu altfel.
Eu niciodata nu am inteles de ce sunt oameni care trebuie sa critice tot timpul. Sa judece si sa barfeasca. Cine sunt ei? Perfecti? Inceteaza cu critica si cu judecarea. Toate acestea se bazeaza pe lipsuri. Toate acestea se bazeaza pe teama de a nu fi iubit si de a nu fi recunoscut ca valoros/valoroasa. Si de ce au aceste modalitati iritante, de ce iti ignora nevoile si se concentreaza pe ale lor? Pentru ca ei sunt la fel ca si tine. Sunt plini de indoiala ca nu sunt intr-adevar valorosi. Sunt plini de teama ca vor esua in stradania lor si ca vor pierde iubirea de care au nevoie. Sunt pur si simplu oameni care fac exact ceea ce faci si tu, incercand sa obtina ceea ce au nevoie si fiind suparati si tematori pentru ca sunt inconjurati de oameni care fac la fel? Asa ca mai degraba aleg calea cea usoara. Sa critice. Sa fie prieteni care critica totul. Chiar si cand nu e nevoie. Todeauna m-am intrebat de ce nu-i putem admira pe ceilalti pur si simplu? asa cum sunt? de ce incercam sa-i controlam, sa-i judecam, sa-i etichetam? Pentru ca ne este teama, FRICA. Altul este mai bun ca noi. Trebuie sa-l etichetam si apoi, parca ne simtim altcumva. Dar sa te anunt ceva. In nici un caz nu ai sa devii mai bun. Vei deveni orice altceva dar nicidecum mai bun!
Tanjim sa avem prieteni. Tanjim sa fim iubiti. Este greu sa traiesti fara prieteni, pentru ca prieten este cineva care te asculta, in care te poti increde, caruia te poti confesa, care nu te va abandona, nu te va deceptiona, care iti sporeste puterea cand iti spune la nevoie: „Cred ca vei reusi, pentru ca iti cunosc posibilitatile”. Atunci iti da puterea de a merge mai departe. Iti da puterea sa te agati de viata. Prieten este acela care atunci cand gresesti te corecteaza si te atentioneaza, si daca nu realizezi si nu renunti la greseala ta, o face impreuna cu tine, pentru ca vrea sa fiti la bune si la rele impreuna. Prieten este acela care conduce 500 de km numai ca sa te vada si sa te stranga in brate. Prieten este acela care atunci cand tipi la el si te descarci pe el, sa inteleaga si sa ramana alaturi de tine. Sa VREA sa fie acela prin care te descarci. Prieten este acela care atunci cand plangi, iti sterge lacrimile le numara si plange de doua ori mai mult pentru tine.
Este acela care nu asculta de vocile din jur, nu ii pasa ce spune lumea, ci ii pasa ce spune inima ta. Prieten este…acel om care NICIODATA nu te paraseste. Chiar daca i-ai gresit, te iarta de nenumarate ori doar pentru ca tine la tine mai mult ca la el. Prieten este acela pe care indraznesti sa-l suni la 2 dimineata ca sa ii spui ca nu poti dormi. Si…in mod sigur prieten nu este acela care da vina tot timpul pe tine si nu asteapta sa fie cautat. Cauta la nevoie. Cauta cand ii este dor si nu ii pasa de cate ori a cautat el si de cate ori a fost cautat. Prieten este acela care…atunci cand te strange in brate…. uiti de toate grijile, de toate problemele, de toate framantarile tale. Si nu in ultimul rand..prieten este acela care te stie si te cunoaste enorm de bine. El stie totul despre tine, te astepti sa-ti intoarca spatele si totusi…el te place.
Din pacate in ziua de azi exista tot mai multi prieteni falsi. Interesati numai de propriul „EU”. Vrem nu vrem…ii avem. Fiecare repeta, dupa Aristotel, ca nu exista prieteni si fiecare, in particuar, sustine ca el e un bun prieten. Aceste doua afirmatii atat de contradictorii se bazeaza foarte probabil pe faptul ca pe taramul prieteniei exista multi ipocriti si multi oameni care nu se cunosc pe ei insisi.
Cel pe care-l crezi prieten se dovedeste dusman, ignorand din indiferenta combinata cu nesimtire, orice probleme ai tu, dar avand mare grija sa le expuna mereu pe ale lui. Culmea culmilor! Acelasi „prieten“ are impresia ca tu esti cel care a gresit! Interesati de propria lor bunastare, colcaind in indiferenta fara margini care ii anima, infatuati si nesimtiti au tupeul sa se numeasca „prieteni“; trag de tine, calcand peste orice pentru a-si indeplini scopurile si te arunca departe dupa ce te-au uzat suficient pentru a-si indeplini scopurile cu meschina prefacatorie. Ocoliti si mergeti mai departe!
Dar dragii mei…pe mine, cand toti ma vor parasii..ma voi lua de mana..si-mi voi spune…sunt langa tine zi de zi.
9 Comments
r.cocis.
aug. 24, 2009
printrenori
aug. 24, 2009
Baubau
aug. 24, 2009
Andreea
aug. 25, 2009
Andreea
aug. 25, 2009
eu
aug. 28, 2009
capshunik
aug. 28, 2009
anonim
dec. 29, 2009
angel
apr. 16, 2010