Suntem doi oameni care încă avem răni nevindecate. Eu le port pe ale mele sub formă de zâmbet, tu le porți pe ale tale sub formă de ironii. Nici unul nu cedează, deși am fost doar la un pas de-a face asta. O greșeală. Nu pot, știind că voi avea din nou de luptat cu două persoane. Cu mine și cu tine. Am luptat câțiva ani cu balauri mari și înfricoșători, iar la final nu m-am ales decât cu cenușă.
Știu, nu e corect ca cel din prezent să plătească pentru greșelile celui din trecut. Tocmai de aceea, le țin pentru mine. Sunt calculată, moderată și stăpână pe sine. La suprafață, căci în interior încă se dau lupte. Dar ție nu ți-aș povesti despre ele, pentru că ești genul de om care taxează orice fel de slăbiciune. De fapt, nici n-ai pus tare multe întrebări. Nu prea vrei să știi ce se află în interiorul meu.
Așa că sunt hotărâtă, la suprafață. Dac-ai ști că ar fi suficientă o simplă atingere a mâinii mele, cu mâna ta, ca să mă pierd… Dar e bine că nu știi, pentru că nu vreau ca iar să mă pierd. Doar ce-am început să regăsesc bucăți din mine.
Suntem doi oameni aflați la polul opus. Știm că am putea să ajungem unul la celălalt, însă nu vrem. Poate că ne e frică. Sau poate că… Cert este că ne zâmbim frumos, ne pierdem uneori unul în ochii celuilalt, dar mergem mai departe. Amândoi avem încă răni nevindecate.
4 Comments
Mirela
iul. 04, 2015
Alina
iul. 10, 2015
Elena Mohanu
iul. 04, 2015
Alina
iul. 10, 2015