Merg pe stradă şi văd oameni vorbind la telefon. Stau cu el lipit de ureche, sunt încruntaţi şi gesticulează agresiv. Puţin mai departe, un bătrân e mult prea dezbrăcat pentru frigul de afară. Faţa lui e ridată şi ochii sunt trişti. O lacrimă curge şi cade pe asfaltul rece, apoi e călcată în picioare de un om grăbit. Într-un colţ, doi copii tremură de frig şi-şi strâng pe lângă corp hainele zdrenţuite. Părul le este ciufulit şi buzele vinete din cauza gerului de afară. Chipul lor exprimă durere. Tristeţe. Un ziar zboară prin aer purtat de rafalele vântului. Se opreşte într-un copac, apoi îşi poartă zborul mai departe. Un trecător e claxonat pe trecerea de pietoni. Şoferul turează maşina, iar omul îşi exprimă nemulţumirea printr-un gest obscen. O femeie vorbeşte singură pe drum, nemulţumită de faptul că s-a trezit de dimineaţă. Pe bordura unui trotuar stă un om şi trage încet din ţigara aproape stinsă. Sunt trişti. Toţi. Şi asta nu din cauză că au tot dreptul. Nu, pentru că la fel, au tot dreptul şi să zâmbească. Dar au uitat un lucru, şi uneori îl uit şi eu. Au uitat că acordă mult prea mare importanţă unor lucruri care nu au valoare. Şi le acordă o asemenea importanţă, încât faţa lor uită cum mai este să zâmbească. Şi nu ar fi o problemă dacă ar uita doar faţa, dar de multe ori, uită şi inima.
Stau în faţa unui semafor şi aştept să se facă verde ca să pot trece. Lângă mine, stă o femeie care pare cuprinsă de gânduri şi îngrijorări. Priveşte undeva în depărtare, iar buzele îi sunt strânse pungă. Nerăbdătoare, caut să-i prind privirea şi să-i dăruiesc ceva. Simţind că o privesc de ceva timp, se uită spre mine, iar eu îi zâmbesc larg. Mirată, la început se uită derutată spre mine, apoi, încet de tot, şi buzele ei se chinuie să schiţeze un zâmbet. Încet, foarte încet, dar într-un final, un zâmbet frumos se află pe faţa ei. Şi o dată cu buzele, îi zâmbesc şi ochii. Surprinsă şi ea de acel zâmbet, mai îmi zâmbeşte o dată, cu gura până la urechi şi apoi trecem amândouă strada. Suntem mai împlinite. Mai fericite. Îmi mulţumeşte din priviri. Puţin mai târziu, un alt scenariu. Stau în autobuz şi privesc mulţimea de feţe sumbre. O atmosferă apăsătoare şi morbidă domneşte în fiecare colţişor de inimă. Prind privirea unei alte femeie. Şi ei îi zâmbesc din toată inima. Aceasta, se uită spre mine încruntată, îmi „trage” o privire rece de „nu mă deranja” şi apoi întoarce capul, oarecum ofensată. Cum am îndrăznit eu să-i zâmbesc?! Din când în când, se uită spre mine cu coada ochiului, ca la un specimen nemaiîntâlnit pe Pământ. Cobor în staţia următoare, unde oameni trişti se grăbesc să urce în autobuz. Se lovesc unii pe alţii şi uită să-şi adreseze măcar o scuză din politeţe. Merg pe strada aglomerată, vântul bate tot mai tare şi o ploaie cu picuri mărunţi începe să cadă. Tristeţea a ajuns să ne infecteze inimile şi viaţa. Atât de mult, încât un zâmbet pe faţa unui necunoscut ni se pare neobişnuit, chiar nebunesc.
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
10 Comments
Mimi
oct. 15, 2011
cezar
oct. 15, 2011
nelutu
oct. 15, 2011
Mimi
oct. 15, 2011
tonko
oct. 15, 2011
diveerse
oct. 15, 2011
Alina Ilioi
oct. 16, 2011
Mimi
oct. 16, 2011
Florentin Sandu
nov. 17, 2011
bianca
dec. 05, 2011