Se uita la el cu ochii plini de lacrimi. Încerca să-i spună cât de mult îl iubeşte. Prin privire, nu cuvinte. Că doar iubirea nu se spune ci se simte. Şi insista. Îi căuta ochii lui blânzi. Căuta în ei acel scântei de iubire. Dar el nu a înţeles. A privit lacrimile ei şi în tăcere… a plecat. A privit o dată înapoi, dar apoi s-a uitat doar înainte. Nu ştia. Era confuz. Simţea că ţine la ea, dar nu ştia ce fel de sentimente erau. Şi a plecat.
Ea, a rămas singură. Lacrimile nu a avut cine să i le şteargă aşa că s-au uscat pe faţa ei. Ştii cum arata lacrimile uscate pe faţă nu? Lasă o dâră albă şi dureroasă. Simţi că faţa te strange. Şi inima ei… oh, inima ei era în mii şi mii de bucăţele. Nu înţelegea. Cum să plece când îl iubea aşa de mult? Cum să plece când o iubea aşa de mult? Ştia că o iubea. Atunci. Apoi, vremea a trecut şi…. a rămas un gol în inima ei. Mai apoi…. a ridicat privirea sus şi a pornit la drum. S-a dus. Nu ştia nici ea unde. Undeva. Să uite.
Între timp, el s-a întors. A deschis uşa şi l-a străpuns un miros de stătut. Camera era goală. Praful şi pânzele de păianjen domneau. Deodată l-a lovit în inimă un junghi puternic. A văzut în mijlocul camerei un bilet…. s-a îndreptat spre el fără vlagă. L-a luat în mâinile tremurânde şi a început să-l citească.
” Iubitul meu, îţi scriu acest bilet pentru că ştiam că te vei reîntoarce. Ştiam că într-un final inima îţi va spune pe cine iubeşti. Tardiv, iubitul meu. Mi te imaginez păşind în cameră. Îmi imaginez părul tău, mersul tău şi zâmbetul tău irezistibil. Te-am aşteptat o perioadă. Dar mai apoi… în locul inimii mele s-a format un mare gol. Şi atunci am realizat. Nu mai am ce oferi. Tot ce aveam ţi-am dat. Acum, când ai venit înapoi la mine, nu mai am ce să-ţi dau. Aşa că am hotărât să plec. Decât să mă găseşti cu sufletul pierdut pentru totdeauna şi ochii albi, da, s-au albit de atatâ plâns. Nu mai au culoare. Prefer să îţi aminteşti de mine aşa cum eram odată. Adio, iubitul meu!”
Pe foaia îngălbenită de trecerea vremii, erau mici pete. Erau lacrimile ei care au curs în timp ce scria. Acum el, stătea şi plângea peste ele. A avut dreptate…. s-a ridicat şi s-a îndreptat spre uşă. A ajuns la ea, a mai aruncat o ultimă privire în camera pustie şi a închis uşa. Odata cu ea, s-au închis şi porţile speranţei. ”Tardiv, iubita mea”.
Tardiv, iubitul meu
Citeste si:
Sunt oameni care atât de repede fug de ei înșiși, încât în drumul lor răstoarnă și alți oameni. Îi răstoarnă ca pe n...
Diana Gadola: Am 33 de ani și până la ora actuală am făcut suficient de multe alegeri proaste încât să ajung pe la diverș...
6 Comments
CreveteL
oct. 24, 2009
capshunik
oct. 24, 2009
Scurte de Duminica #37 « Crok's Blog™
oct. 25, 2009
vasi
oct. 26, 2009
vera
oct. 26, 2009
alexa
oct. 27, 2009