Ploaia bate în fereastra inimii mele.
Stau pe jos, incapabilă să mai simt nicio durere
Privesc spre pendula timpului îngheţat.
De l-aş putea da înapoi ca să-mi dea ce mi-a furat!
O lacrimă tremurândă mi se scurge dintre pleoape.
În camera sufletului meu de mult este noapte.
Încerc să mă ridic, dar nu am nicio putere
Sunt fără vlagă, nu mai simt nici măcar durere.
Dar, deodată o uşă se trânteşte de perete.
Ridic ochii obosiţi şi uscaţi de sete.
O lumină puternică îmi orbeşte fiinţa,
S-a deschis uşa iubirii, a intrat biruinţa!
3 Comments
dani_
oct. 07, 2009
avramizza
oct. 09, 2009
Andreea
oct. 09, 2009