Cad fulgii de zăpadă peste oraşul pustiu şi îngheţat.
Afară, o bătrână gârbovită a ieşit la măturat.
Îşi târâie paşii prin zăpada aşternută,
Are riduri, prin numeroşi ani e trecută.
Stă cu mătura în mână şi se uită în zare…
Aşteaptă ceva. Vrea să fie sărbătoare.
Dar drumul… e gol, trist şi părăsit
Doar poarta se trânteşte cu-n sumbru scârţâit.
Sărmanei femeii, o lacrimă îi curge şi se prelinge pe obraz.
Ar vrea, atât de mult ar vrea să-l sărute pe grumaz,
Pe fiul ei, pe iubitul ei băiat
Pe care încă ea nu l-a uitat.
Dar vremea nemiloasă pare să-i tot spună:
”Plangi degeaba, o tu, bătrană nebună!
Nu ştii că el lumea-n cap şi-a luat,
De la tine, fără o privire-n urmă a plecat!”
Şi bătrâna, apăsată de ani şi de poveri,
Începu să strige, să-şi reverse-ale ei dureri.
Cu un trist oftat, lăsă deschisă poarta.
Poate, poate s-a îndura şi de ea soarta.
Intră în casa goală şi rece,
În lacrimi mai să se înece.
Încă un an singură şi părăsită,
Bătrână şi de nimeni iubită.
Săraca mamă cu mâinile tremurânde,
Se-aşeză pe pat şi începu să cânte.
Închise ochii şi-n faţa ei zări,
Îngeri mulţi, mii şi mii!
imagine preluată de pe : www.deviantart.com
3 Comments
Benny
dec. 17, 2009
capshunik
dec. 17, 2009
vasi
dec. 20, 2009