Un an. S-a împlinit un an de când mi-am făcut bagajele şi am ales să locuiesc într-un oraş care îi sperie pe mulţi: Bucureşti. Un an de când am inspirat profund, mi-am ţinut pentru câteva secunde respiraţia şi-am spus: „fie ce-o fi!”.

Şi-am păşit afară din zona mea de confort. Pregătită pentru orice. Pregătită să lupt, să fiu puternică. Pregătită să iubesc. Să-mi îndeplinesc visele.

Poate că atunci nu am înţeles cu adevărat cât de diferit voi privi lucrurile după un an. Nu am ştiut că aici voi întâlni oameni care-mi vor schimba cursul vieţii. Sensul vieţii. Care-mi vor rămâne în inimă, şi nu vor mai pleca de acolo.

Bucureşti, a devenit pentru mine, în scurt timp, locul în care îmi simţeam inima vie. Pentru că eram acolo unde trebuia, atunci când trebuia. Pentru mine, Bucureşti nu a fost şi nu este nicidecum capitala în care oamenii sunt răi şi viaţa e grea. Din contră, mi-a oferit o mână de oameni pentru care sunt recunoscătoare până la cer şi înapoi.

” Nu lăsa Bucureştiul să te înrăiască, să-ţi omoare bunătatea inimii” mi-au spus.

„Acolo oamenii sunt mai răi decât de obicei. Fereşte-te, atât cât poţi, de ei…” mi-au spus.

” Nu te ajută şi fac totul doar pentru ei” mi-au spus.

După un an, le spun eu: „aici am trăit momente pe care nu le voi uita niciodată, alături de oameni cu inima bună!”.

Ştiţi de ce? Pentru că inima mea bate cel mai puternic acum. Şi a învăţat să bată într-un mod diferit…