Din lumină se transformă în întuneric. Din alb se face negru. Din frumos…devine urât. Aşa văd eu lumea acum. Îmi creşte în inimă un sentiment de frică. Un sentiment de frică pentru mine, pentru familia mea şi pentru cei dragi mei. Văd pe stradă oameni cum merg normal, zâmbind, iar mai apoi cum scot cuţitul, li se transformă zâmbetul într-un rânjet şi-l înjunghie pe cel din faţa lor.
Mi-e frică. Văd cum mama-şi trădează fiica pentru mai nimic, cum tată-l îşi vinde fiul, cum copiii îşi omoară părinţii, cum oamenii se vând unul pe altul. Mă uit şi inima-mi îngheaţă, amorţeşte. Ne jucăm vieţile ca pe nişte cărţi de poker. Nici măcar nu ştii de la cine să te aştepţi. Am învăţat să ne afişăm feţe de îngeri şi de fapt, să fim demoni. Ziua suntem sfinţi, noaptea păcătoşi. Alergăm dintr-o parte în alta pentru că ne doare. Pe mine mă doare. Sfâşiem unii de alţii ca răsplată pentru rănile mai vechi. Într-un fel e logic: dacă un câine te muşcă, urăşti toţi câinii. Doare şi iar doare. Şi totuşi mergem înainte ca nişte cătâri obligaţi să-şi poarte povara. Când vedem un colţ de lumină, alergăm cu toţii, împingându-ne unii pe alţii pentru a ne încălzi. La orice impuls ne arătăm colţii şi ne scoatem ghearele. Nu suntem animale şi totuşi suntem mai rău ca ele.
Mai strig o dată: mi-e frică! Tremur la orice pas ca să nu fiu injectată cu venin. Privesc în jur suspicioasă şi ochii-mi sunt plini de sentimente. De câte ori răsuflu uşurată şi mă încălzesc şi eu la lumină, sute de cuţite se înfing în spatele meu. Zeci de guri sfâşie carnea de pe mine şi mâini lacome smulg din inima mea. Cu durere mă retrag într-un colţ rece pentru a-mi linge rănile. Nici nu mai pot cere ajutor pentru că mi-am învăţat de atâtea ori lecţia. Privesc cu ochii înlăcrimaţi spre cer şi rog implorare divină. Din prinţi devenim cerşetori. Din suflete libere, devenim sclavi ai întunericului. Trăim pe muchie de cuţit: în cine să ai şi în cine să nu ai încredere? De cine să te temi şi de cine să nu te temi? Doare. Ştiu că te doare şi pe tine. Te-ai săturat să-ţi tot ţii respiraţia la fiecare alegere pe care o ai de făcut. O alegere care-ţi poate ruina sau ridica viaţa pentru totdeauna. Ştii deja ce înseamnă să tânjeşti după o îmbrăţişare şi să primeşti în loc o îmbrânceală. Ai simţit gustul oţetului atunci când ai cerut vin. Lacrimile care curg pe pământul fierbinte sfârâie evaporându-se tot aşa cum au venit. Nu contează. Trăiesc şi trăieşti.
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
6 Comments
nelutu
iun. 23, 2011
Risipitoru'
iun. 23, 2011
Alina Ilioi
iun. 23, 2011
Risipitoru'
iun. 23, 2011
Alina Ilioi
iun. 23, 2011
AndreiH
iun. 24, 2011