”Mi-e dor de ce a fost cândva… de acel zâmbet, de senzația că stau de vorbă cu cea mai bună prietenă a mea și totodată femeia visurilor mele. Mi-ai spus cândva că o să mă întorc să-ți spun asta. Și iată, m-am întors. Ai avut dreptate. Încă o dată. Nu vreau nimic, doar să-ți scriu că mi-e dor…”
Pauză. Altădată s-ar fi grăbit să răspundă. Să-i spună că și ei, că au fost luni în care a simțit că nu o să mai poată niciodată să iasă din carapacea ei. Că a simțit că și-a îngropat inima și că nu o să o mai vadă niciodată. Realitatea este că nici unui om nu ar putea să-i explice prin ce a trecut. Oricum, nu ar înțelege. Însă de data asta, a închis căsuța mesajului și a închis ochii. Prin fața lor i-au trecut momente frumoase, dar și momente în care se regăsea plângând. A decis să nu se mai opereze singură la inimă într-o operație deschisă fără anestezie.
Nu i-a răspuns. Și pentru prima oară, după mult timp, a știut că a luat o decizie bună. A fost sigură de asta. Nici un om, oricât de special ar fi el, nu are dreptul să-i distrugă speranța la viață celuilalt. Tot ce-a vrut a fost cineva care să lupte pentru ea. Care să o privească în ochi și să știe că niciodată nu o să o îi dea drumul. Indiferent de obstacole.
În iubire nu se joacă, i-ar fi zis. În iubire se așteaptă. Însă ce-ar mai fi contat ce i-ar fi zis ea? Tot ce știa era că acum avea nevoie de cineva care să o țină strâns, pentru că altfel toate rănile și bucățile s-ar împrăștia.
A înțeles într-un sfârșit. Mai târziu, dar măcar a înțeles. Nu o să mai lase pe nimeni, niciodată, să joace șotronul în inima ei. Și nici de-a v-ați ascunselea. Inima nu-i un organ pe care-l joci pe masa norocului.
Așa că a mai citit încă o dată acel ”mi-e dor”, și-a amintit că și ea a avut un DOR pe care l-a scris, dar că mai presus de toate dorurile, ea are o responsabilitate față de ea însăși. Să-și rămână credincioasă. Să se respecte. Să se iubească și să nu se mai trădeze pe sine. Dorul de ea era mult mai mare decât celelalte doruri.
No comments