În săptămâna care a trecut, i-am întrebat pe invitații mei din emisiunea pe care o prezint, ce consideră ei că le lipsesc oamenilor. Fără să ezite mi-au răspuns repede: dragostea.

Uitându-te în jur observi că oamenii sunt tot mai reci. Lumea e din ce în ce mai nesigură. Pericolele sunt tot mai mari. Păcatele din ce în ce mai grele. Iar relațiile tot mai rupte și destrămate.

Ne-am obișnuit să criticăm în loc să ajutăm. Să judecăm în loc să înțelegem. Să bârfim în loc să ne rugăm. Să ne gândim tot mai mult la CUM ne simțim NOI, și tot mai puțin la CUM se simte CELĂLALT. Cumva… încetul cu încetul am început să ne simțim îndreptățiți să devenim tot mai lipsiți de dragoste, pentru că, nu-i așa, cum să oferim ceva ce nu avem nici noi?

Poate că vom înțelege prea târziu, sau niciodată, cine știe… că fără dragoste nu vom reuși niciodată să facem lumea un loc mai bun. Și nu vorbesc de acea dragoste dintre un iubit și o iubită, ci de dragostea pentru aproapele nostru. De acea privire plină de încurajare ”hai că poți”. De un zâmbet plin de încurajare trimis pe ascuns cuiva care vezi clar că se chinuie. De un mesaj la miez de noapte ”nu ești singur”. De un cadou mic cu însemnătate mare de ”mă gândesc la tine”. De o apreciere tacită pentru cel care a învins valurile vieții. De o mână de ajutor fără așteptări către omul care nu mai știe cum să se ridice.

Cu toții avem defecte. Suntem oameni. Greșim. Țipăm. Strigăm. Disperăm. Fugim. Ne întoarcem. Acuzam. Ne cerem iertare. Însă dacă din toate acestea nu ar lipsi o inimă plină de dragoste, ar fi inofensive. Pentru că greșelile acoperite cu dragoste nu mai sunt greșeli. Însă greșelile acoperite cu critici și ură devin săgeți mortale.

Îți e și teamă să-ți mai spui necazul cuiva ca nu cumva să vezi că se bucură. Nici nu mai îndrăznești să citești comentarii în social media pentru că știi deja cât de pline de venin sunt. Îți privești copilul constant și cu teamă în suflet ca nu cumva un om cu suflet murdar să-și arunce bocancii în viața pruncului tău.

Am fi putut trăi într-o lume mai frumoasă. Nu perfectă, pentru că noi suntem imperfecți. Nu fără de păcat, pentru că ne-am născut în păcat. Însă am fi putut trăi într-o lume mai plină de dragoste. Însă dragostea este Dumnezeu. Iar cum am început să-l alungăm din viețile noastre tot mai mult pe El, am început să avem tot mai puțină dragoste. Am fi putut…