Mă uit în jurul meu și observ că 2016 a fost un an plin de încercări pentru foarte multă lume. Un an al probei de foc, aș putea spune. Un an în care parcă a căutat să se definească ceva. Un an care a trecut enorm de greu, dar totodată parcă mult prea repede. În opinia mea, 2016 a fost un an definitoriu.

Cancere, morți, despărțiri, pierderi, durere. Pe toate acestea le-am întâlnit, fie la prietene, fie la mine. Mie mi s-a părut, că într-un fel sau altul, anul 2016  a cernut oamenii răi de oamenii buni. Oamenii indeciși de oamenii deciși. Oamenii hotărâți de cei nehotărâți. Nu de puține ori am stat și m-am uitat către cer întrebându-mă: de ce eu? Nu de puține ori prietene de-ale mele m-au privit cu lacrimi în ochi și m-au întrebat și ele: de ce eu? Cu siguranță în acest an, oamenii buni au avut cel mai mult de suferit. Și când spun om bun nu mă refer la reușitele lui, ci la strânsoarea pe care o are față de Hristos. Pentru că sunt unele persoane care orice s-ar întâmpla, se țin de poala hainei lui Hristos ca de un colac de salvare. Și bine fac, pentru că asta și este, de multe ori.

Chiar cred că anul acesta Dumnezeu a căutat să ne trezească un pic din amorțirea noastră. Să ne scuture. Să ne tulbure. Să ne aducă aminte că nimic din ce e pe acest Pământ nu ar trebui să fie mai important decât El. Ai suferit anul acesta o pierdere? Felicitări, ești iubit! Ai trecut printr-o despărțire? Felicitări, încă Dumnezeu se mai uită spre tine! Ai trecut prin boală? Oricât de ironic sună, te felicit, pentru că înseamnă că poate ți s-a îmbolnăvit trupul ca să ți se însănătoșească sufletul.

Aseară, în timp ce priveam cerul prin parbrizul înghețat al mașinii, mi-am readus aminte de un lucru: profesorul mereu e tăcut în timpul testului. Tăcut, dar e acolo, cu inima cât un purice ca tu să treci examenul. Să arăți că ai învățat ceva. Cred că prea mulți ani am rămas corijenți la materia sufletului. Iar asta L-a determinat pe Dumnezeu să ne aducă în situații din care să învățăm și mai multe, ca măcar în 2016 să obținem o notă de trecere. Măcar un 5, dacă nu putem o notă mai mare. Măcar o faptă bună, dacă nu putem mai multe. Măcar o inimă salvată. Măcar un caracter șlefuit. Măcar…

E trist că am ajuns să folosim cuvântul ”măcar” atunci când ne referim la munca pentru Cer. ”Totul” sună mult mai bine, însă îl cam folosim pentru Pământ.

2016 a fost o sită care a cernut grâul de neghină. A fost un ceas care a început să bată mai răsunător. Mai hotărât. O clepsidră în care timpul a început să se scurgă. Bob cu bob. Pic cu pic.

Fiți tari, vitejilor! Dumnezeu e cu voi!

                          Vă doresc un 2017 prosper din punct de vedere spiritual. Un 2017 al trezirii. Un 2017 al sufletului, nu al poftelor trupului. La mulți ani, nouă!