Când alegem să iubim o persoană, o facem pentru toată viaţa, deşi nu suntem conştienţi. Încheiem un contract permanent, fără drept de anulare. Mama, tata, fraţii, surorile, prietenii, iubiţii… pe toţi îi iubim pentru totdeauna, chiar dacă ni se pare că simţim altceva, pe moment.
Fie că au fost certuri, cuvinte spuse la mânie, despărţiri dureroase, lacrimi şi un „adio” spus ferm, toate acestea se risipesc când luăm viaţa în serios. Pentru că da, de cele mai multe ori luăm viaţa în glumă, uitând că şi aşa e destul de scurtă încât să ne mai şi jucăm cu ea. Ne războim, ne supărăm, plecăm, ne refacem viaţa alături de altcineva, deşi nu simţim asta, ne uităm familia… acestea sunt jocuri şi o dovadă a faptului că încă suntem copii şi luăm viaţa în glumă.
Dar ştiţi când e momentul în care luăm viaţa în serios? Atunci când se întâmplă ceva SERIOS, cum ar fi o boală, o încercare mare sau o pierdere enormă. În mod special, atunci când persoanei celelalte îi este ameninţată viaţa. Pot să treacă ani peste o relaţie în care nu a mai vorbit unul cu celălalt, dar în secunda în care unul din ei primeşte un telefon în care i se spune că: „s-a întâmplat ceva groaznic cu prietenul dumneavoastră”, lasă totul baltă, i se înmoaie picioarele şi aleargă către celălalt. Da, aleargă, chiar dacă i-a spus că nu mai vrea să-l vadă niciodată, chiar dacă i-a spus că-l urăşte, că nu mai vrea să aibă de a face cu el. Toate acestea sunt minuscule pe lângă ideea că „am putea să-l pierd cu adevărat”.
Da, iată ideea care ne sperie şi ne trezeşte la realitate: „aş putea să-l pierd cu adevărat”. Până atunci, ne tot jucăm. Ne prefacem că ne pierdem, ne luăm la revedere, jucăm rolurile care credem că s-ar potrivi atunci, în acea situaţie. Totul până când devine serios. Şi când devine serios, ştim că am ales să iubim pe viaţă.
Copiii îşi iartă părinţii, părinţii îl imploră pe Dumnezeu să le mai lase copiii pe pământ ca să poată repara ce au stricat, iar sufletele pereche blestemă zilele în care au stat departe unul de celălalt. Pentru că viaţa e scurtă, şi noi de multe ori ne jucăm de-a viaţa.
Câteodată, chiar dacă am tratat viaţa în glumă, mai primim o a doua şansă, în care să o luăm în serios. În care primim un telefon sau o veste care ne trezeşte la realitate şi ne face să trăim. În care lăsăm totul de-o parte şi alergăm spre cel pe care-l iubim, regretând clipele în care, din motive nesemnificative, le-am petrecut departe. Dar nu tot timpul primim o a doua şansă. Sau o a treia. Uneori, s-ar putea să nu primim acel telefon de la viaţă, în care să ne anunţe Dumnezeu că „hei, s-ar putea să-l pierzi cu adevărat”…
Când alegem să iubim, e pe viaţă.
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
12 Comments
Roxana
iun. 11, 2014
Alina
iun. 11, 2014
Roxana
iun. 12, 2014
Alina
iun. 12, 2014
Maria
iun. 12, 2014
R
iun. 14, 2014
Alina
iun. 14, 2014
Alina
iun. 14, 2014
R
iun. 14, 2014
Alina
iun. 14, 2014
R
iun. 14, 2014
Alina
iun. 14, 2014