Diverse

Despre alegeri și oameni

life_by_digitalgrace

Există un moment în viață în care trebuie să taci, și un moment în care trebuie să vorbești. Omul înțelept recunoaște acel moment.

Există o clipă în care trebuie să lupți și o clipă în care trebuie să te dai la o parte și să-L lași pe Dumnezeu să lupte pentru tine. Omul aproape de El recunoaște acea clipă.

Există o etapă a vieții în care trebuie să ceri și o etapă în care trebuie să oferi. Omul echilibrat știe să recunoască etapele.

Este o clipă în care ai de ales între bine și rău. Între rai și iad. Cel care stă pe genunchi are discernământul necesar ca să facă alegerea potrivită.

Există un moment în care poți fi lumină sau un moment în care poți fi întuneric. Cel care are Lumina în el știe că e dator să alunge întunericul.

Viața e formată din alegeri. Alegerile sunt formate din circumstanțe. Circumstanțele sunt influențate de clipe și oameni. Oamenii sunt formați din alegerile pe care le fac. Așadar viața e formată din oameni care fac alegeri, sau din alegeri care fac oameni. De cele mai multe ori greu e să alegi ce e corect, iar ușor e să alegi ce alege toată lumea sau ce îți e cel mai îndemână. 

Chiar și a crede în Dumnezeu sau nu este tot o alegere. O alegere care îți determină Viața Veșnică și sănătatea sufletului tău.

Eu am doar 25 de ani. Uitându-mă în urmă văd o mulțime de alegeri pe care a trebuit să le fac la un moment dat. Alegeri care m-au adus unde sunt astăzi, aici. Dacă aș fi ales altceva, aș fi fost altundeva. Sau altcineva. Sau altcumva.

Oamenii te pot sfătui sau îți pot spune ce să alegi. Însă tu vei trăi veșnic cu acea alegere, nu altcineva. Oricum, sfatul cel mai bun la Dumnezeu îl găsești, însă ca să-l identifici trebuie să-L recunoști pe El. Ca să-L recunoști trebuie să-L cunoști. Ca să-L cunoști trebuie să-L cauți. Ca să-L cauți trebuie să alegi.

Totul e o alegere.

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com

Citeste si:

Diverse

Diana Gadola: ”Te obișnuiești cu boala și cu oboseala”

Diana Gadola: Am 33 de ani și până la ora actuală am făcut suficient de multe alegeri proaste încât să ajung pe la diverș...

Diverse

ANDREEA MARIN: Uneori suntem nevoite să fim mai puternice decât o cere definiția feminității

ANDREEA MARIN: Uneori suntem nevoite să fim mai puternice decât o cere definiția feminității. Alina Ilioi Mureșan: Așa...

No comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.