afla despre..

O vedetă cu sufletul departe: Lady Gaga

Am un prieten foarte bun care este managerul unor cântăreţi cunoscuţi în America. Când mi-a spus că Lady Gaga a trecut „de partea întunecată”, am fost puţin sceptică. M-am gândit că spune asta datorită muzicii pe care o cântă şi a videoclipurilor care de care mai „deşucheat”. Dar, când am văzut cu ochii mei de ce este în stare această „doamnă”, consider că nu a exagerat deloc. Kevin chiar avea dreptate!Ei bine, deţin mai multe informaţii care deocamdată sunt confidenţiale. Dar, dragii mei, aveţi grijă data viitoare versurile cui ascultaţi!

Iată ce scrie Kudik:

Lady Gaga este indragostita de Iuda.

Cantareata a lansat cel mai recent single, semnat “Judas”, dupa numele apostolului Iuda, cel care l-a vandut pe Iisus.

Clipul piesei va fi lansat tot in aceasta saptamana, iar Lady Gaga va juca rolul Mariei Magdalena. Reprezentantii Bisericii deja au inceput sa reactioneze, insa se pare ca nimic nu ii va schimba ideile Gagutei.

Sunt indragostita de Iuda
Cand vine la mine, eu sunt pregatita
Ii voi spala picioarele cu parul meu daca el vrea
Iarta-l cand spune minciuni.
O sa il aduc jos, o sa il aduc jos, jos
Un rege fara coroana, rege fara coroana
.”

Citeste si:

afla despre..

Life done right!

RO: Cred că în ultimii ani am crescut mai mult ca niciodată! Nu știu dacă se datorează greutăților, sau faptului că am de...

afla despre..

Ce să fac când nu răspunde medicul?

De câteva luni trăim într-o perioadă foarte incertă. Nu o dată mi s-a întâmplat să am nevoie să pun câteva întreb...

23 Comments

  • avatar image

    Cristina

    apr. 20, 2011

    Reply

    Stiam asta de mult.Din pacate aproape toti din industria muzicala sunt de partea intunecata .Uita-te si la clipul asta... e interesant dar si de speriat in acelasi timp. Imi place mult site-ul tau si cuvintele/articolele pe care le scrii! God bless you! http://www.youtube.com/watch?v=D6UeLg-ASks&feature=player_embedded#at=4140

  • avatar image

    lory

    apr. 22, 2011

    Reply

    Daca ai stii ce sta in spatele ei, cred ca detinem aceleasi informatii confidentiale...am si materiale chiar, dar... Si sunt multi ca ea, oameni din politica, milionari la care nici macar nu te asteptai sa fie in spatele unor ILUMINATII, mai ales sub emblema New World Order. Biserica de la mine din cartier la intrare are pe un geam ochiul lui lady gaga, dar cum lumea nu e informata de acest lucru, nici nu stiu ca domina biserica si alte institutii importante.Nimeni nu se intreaba de ce ea niciodata nu-si arata ambii ochi, de ce poarta coarne, de ce se imbraca ca si un robot si multe alte aspecte... esti prima persoana care am cunoscut-o de este informata de partea asta oculta. Eu am facut multe cercetari cam de 2 ani lucrez pe partea asta, etc....te sfatuiesc sa ai mare grija, ce scrii, unde scrii si cu cine vorbesti. bafta

  • avatar image

    RoKa

    apr. 23, 2011

    Reply

    Toti cei care au succes in lume sunt "ajutati" de diavol.Prin participarea la diferite miscari oculte, ei au facut pact cu diavolul.Dumnezeu in nici un caz nu vrea sa devenim vedete,oameni importanti pentru lume, pentru ca aceste lucruri indeparteaza pe om de Dumnezeu, ca sa nu mai vorbim de smerenie. Diavolul i-ar pune pe toti sus ca de acolo caderea sa fie dureroasa. Toate aceste cantece din lume sunt niste mantre diavolesti foarte periculoase...aparent inofensive. Nu poti sa ai succes in lume daca nu te-ai lepadat de Dumnezeu.

    • avatar image

      Alina Ilioi

      apr. 23, 2011

      Reply

      Aici nu îţi dau dreptate. Poţi să ai succes în lume dacă îl ai pe Dumnezeu. Prin harul Său...

  • avatar image

    taraluichitibus

    apr. 23, 2011

    Reply

    Illuminati nu exista ! e doar o strategie de marketing care urmareste sa-i atraga pe cei slabi in capcana.Lady Caca urmareste prin versurile si prin clipurile sadice doar sa atraga atentia.Pentru ca pe naivi o sa-i atraga mereu macabrul si freaky show-ul.Astfel se vor gasi multi cretinei care sa-i analizeze clipul sau versurile si sa arate si la altii : - Uite ma ce are asta in clip, semne satanice! Chiar daca are critici negative,vizualizarile la clip ii vor creste considerabil si in felu' asta i se face publicitate gratis,o sa stie toata lumea cine e lady caca,chiar daca o aseaza intr-o lumina proasta.

    • avatar image

      Alina Ilioi

      apr. 23, 2011

      Reply

      Crezi?

      • avatar image

        taraluichitibus

        apr. 23, 2011

        Reply

        ce sa cred ?

  • avatar image

    RoKa

    apr. 23, 2011

    Reply

    ma referam la succesul din lume, care nu are nici o legatura cu Dumnezeu...cum ar fi sa te imbraci ca lady gaga si sa canti asemenea cantece si sa ai succes.

    • avatar image

      Alina Ilioi

      apr. 23, 2011

      Reply

      Aaaa. Aşa da:)

  • avatar image

    Eli Aitonean

    apr. 29, 2011

    Reply

    look at that alina: http://www.youtube.com/watch?v=Q_dQj4Xg-9w

    • avatar image

      Alina Ilioi

      apr. 29, 2011

      Reply

      At what Eli?

    • avatar image

      Nelutu M.

      apr. 29, 2011

      Reply

      De ce continua sa cante versurile alea ostentative? :-??

      • avatar image

        Alina Ilioi

        apr. 29, 2011

        Reply

        Pentru că îi place

        • avatar image

          Nelutu M.

          apr. 29, 2011

          Reply

          dar se roaga... Dear Lord, not for me... (daca bine am inteles)... :-??

          • avatar image

            Alina Ilioi

            apr. 30, 2011

            Mulţi ştiu să joace teatru pentru a înlătura suspiciunile...:)

  • avatar image

    adda_life

    apr. 30, 2011

    Reply

    este extraordinar cat de mult poata sa cada un om... cand stau si ma gandesc ca aceasta Lady Gaga sa nascut intr-o familie de crestini...

    • avatar image

      Alina Ilioi

      mai 01, 2011

      Reply

      Când faima e mai importantă decât Dumnezeu....aşa se întâmplă

    • avatar image

      Nelutu M.

      mai 01, 2011

      Reply

      Acum am inteles de unde se stie ruga

  • avatar image

    Spartakus

    mai 03, 2011

    Reply

    Cu Lady Gaga uite cam asa stau lucrurile: http://www.reportervirtual.ro/2010/09/generatia-doamnei-gaga.html Imi place blogul, imi place cum scrii, imi plac interviurile. You're good, doc. :)

    • avatar image

      Alina Ilioi

      mai 03, 2011

      Reply

      Thank you, thank you. Acelaşi lucru şi despre tine:p

  • avatar image

    iryna

    mai 31, 2011

    Reply

    este inspaimantator ceea ce se intampla in jurul nostru...!! cum spui si tu Alina...trebuie sa fim foarte atenti la ceea ce ascultam....Lady Gaga aceasta nu este decat o fata care a luat-o razna pentru succes..mi se pare revoltator ce versuri foloseste in cantecele ei..:| ,iar managerii nu ar trebui sa promoveze asa ceva!

  • avatar image

    sb

    iun. 01, 2011

    Reply

    Unii care au cunostinte si habar de anumite chestii isi dau seama imediat ca lady gaga este un "ucenic al intunericului"..In absolut toate clupurile ei sunt mesaje "ascunse" sau semne..look closer.

  • avatar image

    Stefana

    iul. 24, 2015

    Reply

    Nu este adevărat. Chiar ea a recunoscut ca versurile nu au nicio legătură cu mes Adv adică cel subliminal ăsta la toate melodiile aproape. Ea a spus de curând ca a ajuns atât de sus fiindcă ea este de partea lui Dumnezeu. Prin videoclipurile ei la fel ca Michael Jackson avertizează lumea în privința lor În plus a fost văzută plângând în fata icoanei și rugandul pe Dumnezeu sa o ajute sa își continue img publica pe care o afișează și ăsta înainte de fiecare concert sau ieșire în public.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.