special pentru voi

România noastră nu e aşa cum lăsăm impresia că ar fi

Steguleţe în trei culori stau „agăţate” de autobuz, fluturând în gerul de afară. Din când în când, de la câte o fereastră, se zăreşte tricolorul nostru. O femeie vorbeşte la telefon şi spune râzând că „normal că e aşa rău, doar e România”. E 1 decembrie.

Dimineaţă am vrut să scriu un articol cu ocazia acestei zile, dar nu am ştiut ce. M-am gândit că mai bine ies afară, de unde mă pot inspira. Bine am făcut. Acolo am descoperit români patrioţi, care-şi iubesc ţara, dar şi persoane care se simt ghinioniste că s-au născut aici. Aici în România. Nu de puţine ori am spus şi eu că România e ţara tuturor posibilităţilor sau că trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. Am spus, dar parcă nu aş mai spune. Nu aş mai spune pentru că am realizat că în ultimul timp mai mult ne plângem decât facem. Şi iubesc această ţară. O iubesc din toată inima. Numai că ne place să dramatizăm. Să ducem totul la extrem. Nu privim partea cealaltă a poveştii. Nu ne gândim că la noi oamenii mor că mănâncă prea mult, în timp ce în India sau Africa, mor de foame. Uităm de faptul că în ţările cu adevărat sărace, alţii muncesc pentru câţiva cenţi pe zi. Se strigă dintr-o parte în alta că există nedreptate. Dar ce, noi cumva suntem drepţi?

Fluturăm steagul tricolor, dar nu-l fluturăm cu fericire. Puţini fac asta. Nu, în minţile noastre stăruie melodia „De vei pleca” a lui Iris. Ne gândim doar la plecat. Ne furăm unii pe alţii, apoi arătăm cu degetul. Călcăm în picioare valorile, principiile şi demnitatea românilor. Ne şterfelim. Vindem. Iar mai apoi râdem singuri de noi. Măcar asta îmi place, avem simţul umorului. Ca la noi, nicăieri. Nu, nu e chiar aşa. România noastră nu e aşa cum lăsăm impresia că ar fi. Avem valori. Chiar avem. Numai că ne furăm singuri preşul de sub picioare pentru că nu ştim să le promovăm. Sau nu vrem. De asemenea, am putea avea şi demnitate. Dar parcă nici asta nu mai vrem să o folosim. E mai simplu să obţii lucruri stând cu mâna întinsă şi capul plecat.

Nu, de azi înainte ţin să-ţi amintesc că România noastră nu e aşa cum lăsăm impresia că ar fi. Nu vreau să exagerez, nu vreau să distorsionez realitatea, dar m-am săturat să ne tot plângem. Vreau să învăţăm să ne păstrăm zâmbetul, să ne păstrăm principiile şi personalitatea. Să nu le înecăm într-o mare de datorii. Să nu înecăm frumuseţea în vulgaritate. România îmi place pentru că în ţara asta am crescut, aici m-am format ca şi persoană şi aici locuiesc părinţii mei dragi. Nu, România nu e o ţară rece şi meschină. Şi ca să închei acest articol în sentimentul zilei: „La mulţi ani ţie, drag român”! 🙂

 

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com

Citeste si:

special pentru voi

Prin ce te mai deosebești TU de RESTUL?

Săptămâna trecută am fost rugată de un cont creștin de pe Instagram să mă filmez 2-3 minute timp în care să transmit câ...

special pentru voi

De zeci de ori femeie

”Nu mi-ar plăcea să fiu femeie”, îmi aduc aminte de spusele unui verișor de-al meu. ”Păi ce viață aveți voi mă, câ...

3 Comments

  • avatar image

    florinxt

    dec. 02, 2011

    Reply

    România va fi mereu pentru noi "acasă"...cu bune cu rele, e locul unde ne-am născut si de care suntem legaţi pana la moarte..tânjim dupa locul ăsta oricat de departe am fi plecati, chiar dacă unii dintre noi nu recunosc acum acest lucru..sângele apa nu se face nici nu-şi schimbă culoarea, e la fel de roşu ca si sangele tricolorului ce uneori se mai decolorează in bătaia furtunilor si a soarelui de peste mări şi ţări...La mulţi ani nouă!! :)

    • avatar image

      Andrey

      dec. 02, 2011

      Reply

      Cred că cea mai mare mândrie pentru un om este să fie român și asta nu i-o poate schimba nimeni și mai cred că ar trebui să ne iubim mai mult țara și să o promovăm mai bine decâo facem acum!

  • A fost Ziua Drapelului – 26 iunie | Blog neinspirațional

    iun. 27, 2015

    Reply

    […] (Sursa foto) […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.